/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

Au fost admiși candidații care vor susține proba interviului pentru funcția de membru al Consiliului Audiovizualului

missing
26 noiembrie 2021, ora 14:37

Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a admis pentru audieri candidații la funcția de membru al Consiliului Audiovizualului.

Candidații admiși sunt:

  • Ruslan Mihalevschi, propus de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu
  • Liliana Vițu-Eșanu, propusă de Guvernul Republicii Moldova
  • Orest Dabija și Larisa Turea, propuși de Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate”
  • Tatiana Crestenco, propusă de Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor
  • Anastasia Svetlicinîi, propusă de Fracțiunea parlamentară a Partidului Politic „ȘOR”
  • Eugeniu Rîbca, Ana Gonța, Valeriu Saharneanu, Larisa Călugăru și Alexandru Verșinin, propuși de organizații ale societății civile

Amintim că joi, 25 noiembrie, Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a anunțat că a recepționat dosarele candidaților la funcția de membru al Consiliului Audiovizualului.

Potrivit legislației, Consiliul Audiovizualului este format din șapte membri, unul propus de președintele Republicii Moldova, unul propus de Guvernul Republicii Moldova, trei propuși de fracțiunile parlamentare, cu respectarea reprezentării proporționale a majorității și a opoziției parlamentare, și doi membri propuși de organizațiile societății civile.

Membrii Consiliului Audiovizualului sunt desemnați cu votul majorității deputaților, pentru un singur mandat de șase ani.

Amintim că foștii membri ai Consiliului Audiovizualului au fost demiși după ce Parlamentul a evoluat negativ raportul cu privire la activitatea Consiliului pentru anul 2020.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram