social

/VIDEO/ Aceeași țară, dar prețuri diferite. Locuitorii din stânga Nistrului spun că facturile pentru căldură nu îi sperie

28 noiembrie 2021, ora 20:10
Distribuie:

La începutul săptămânii, ne-am pomenit cu un ultimatum din partea Rusiei că am putea din nou rămâne fără gaz, pentru că Moldova nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind achitarea livrărilor. Totuși, în regim de urgență, Guvernul a alocat 1,4 miliarde de lei din bugetul de stat, iar datoria a fost plătită. Chiar și așa, Moscova arată din deget Moldovei, precizând că asemenea episoade s-ar putea repeta. Și în timp ce noi, cei de pe malul drept al Nistrului suntem îngrijorați de tariful pentru gaz, locuitorii din stânga Nistrului spun că facturile pentru căldură nu îi înspăimântă, întrucât fie nu achită, fie achită un preț simbolic, mai puțin de un leu pentru un metru cub de gaze.

Pe acest tânăr l-am întâlnit într-un microbuz care se îndrepta spre Tiraspol. E de din Călărași, dar în stânga Nistrului își face studiile. Ne spune că acolo facturile se achită altfel.

„-Factura, ca atare, nu există. Acolo e un altfel de sistem. Achităm lunar, în funcție de numărul de persoane. Eu locuiesc singur într-un apartament cu o odaie și pentu căldură achit 200 de ruble, în lei ar fi 240 -250.

O bună parte din locuitorii din stânga Nistrului pe care i-am întâlnit la autogara, spun că habar nu au care e prețul la gaz.

„Tomcai am venit din Europa, nu știu prețul. Pentru țările noastre trebuie Lukașenko că să facă ordine”.

„- Știți cât e prețul pentru un metru cub de gaz? Eu tocmai am venit. Soția lui achită serviciile comunale. Tot sunteți din Bender? Nu, sunt de aici. Sunt nemulțumit de tarife. Cu mare plăcere m-aș muta la el, dar nu e de lucru. În schimb, un preț bun la gaz. Cât nu știu. Amintește-ți!”

„350 de lei doar pentru gaz. Vara nu achit nimic. Cât costă acolo metru cub de gaz? Nu știu, sincer. Totul e pe Internet”.

„Cât achitați pentru gaz? Nu știu sincer. Noi suntem la curent ce e la voi. Și lemnele sunt scumpe, și gazul s-a scumpit. Nu vă invidiez”.

Am făcut rost de o factură din stânga Nistrului. Proprietarul nu a dorit să apară în fața camerei. Însă din datele facturei, vedem că pentru 293 de metri cubi de gaz consumați, acesta va scoate din buzunar aproximativ 114 lei pentru luna octombrie. Și asta deoarece primii 150 de metri cubi sunt compensați, întrucât proprietarul casei e pensionar și tariful este zero. Astfel, dacă consumatorii de pe malul drept al Nistrului achită 11 lei și 8 bani pentru un metru cub de gaze, cei din stânga Nistrului plătesc un preț simbolic, între 78 de bani și 98 de bani pentru un metru cub, adică un preț mai mic de aproximativ 11 ori. Nici acești bani însă nu ajung la Gazprom, ci în bugetul local.

„E o problema care trebuie să fie soluționată, dar nu s-a pus problema dată”.

„Achitările nu țin de contractul cu MoldovaGAz”.

Datoria regiunii transnistrene pentru gazele rusești a depășit 7,5 miliarde de dolari, sumă adunată de decenii.

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram