social

Boris Gîlca insistă pe ideea instalării stației de oxigen la Moldexpo. „Acesta este momentul oportun pentru a planifica și a face aceste montări”

29 noiembrie 2021, ora 12:49
Distribuie:

Direcția generală asistență socială și sănătate din cadrul primăriei Chișinău anunță că acesta este momentul oportun de a fi instalată stația de oxigen în cadrul Centrului COVID-19 de la Moldexpo.

Deși reprezentanții Ministerului Sănătății susțin că generatorul de oxigen nu poate fi intalat din cauza că spațiul dat nu întrunește condițiile tehnice de amplasare și exploatare în siguranță conform evaluării Agenției pentru Supraveghere Tehnică, Boris Gâlca susține că acesta este momentul oportun pentru instalare.

„Centrul COVID-19 de la Moldexpo rămâne o instituție strategică pentru triajul pacienților suspecți și pentru pacienții în stare foarte gravă. Totodată vom păstra în continuare un post de terapie intensivă cu șase paturi. Pentru un nou val vom ține la reinstalarea acelei stații de oxigen, anume acum când avem această perioadă de respiro. Fiindcă noua tulpină reprezintă o nouă porvocare ce ne va cere mai mult oxigen, acesta este momentul oportun pentru a planifica și a face aceste montări”, a declarat Boris Gîlca în cadrul ședinșei săptămânale a primăriei.

Totodată, șeful Direcției generale asistență socială și sănătate din cadrul primăriei Capitalei se arată îngrijorat de apariția acestei tulpini și suține că foarte curând vom ști ce tulpini noi vom avea și în Republica Moldova.

„Este îngrijorătoare această noutate legată de apariția unui eventual nou val cu noua tulpină a coronavirusului Omicron. Ieri a avut loc ședința CNESP care a venit cu unele recomandări pentru limitarea acestei infecții în Republica Moldova. Totodată încadrul Comisiei s-a discutat că este foarte important să avem secvențierea, și Ministerul Sănătății deține un astfel de aparat, și probabil foarte curând vom ști ce tulpini noi avem în R. Moldova”, a spus șeful interimar al Direcției Sănătate, Boris Gîlca.

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) s-a convocat duminică, 28 noiembrie, în ședință de urgență, în legătură cu apariția noii tulpini și a decis introducerea regimului de carantină de 14 zile pentru cetățenii Republicii Moldova care sosesc din opt state din sudul Africii (Africa de Sud, Lesotho, Botswana, Zimbabwe, Mozambic, Namibia, Eswatini și Malawi). Carantina poate fi întreruptă după a 7-a zi dacă persoanele în cauză efectuează un test PCR cu rezultat negativ. A fost stabilită și interzicerea accesului pe teritoriul Republicii Moldova a cetățenilor străini care au călătorit în ultimele 14 zile în aceste țări.

În condițiile în care s-a decis prelungirea stării de urgență în sănătate până pe 15 ianuarie, Boris Gîlca, susține că începând cu 1 decembrie, în conformitate cu dispozițiile primarului general, se sitează temporar, gradual internarea în spitale. Cu toate acestea spitalele din Capitală rămân a fi pregătite pentru un potențial nou val, prin sistarea temporară și activarea la necesitate.

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram