/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

La Comrat s-au majorat tarifele la călătoriile cu transportul public. Cât vor scoate din buzunar călătorii pentru a merge cu microbuzul

30 noiembrie 2021, ora 20:30

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Municipal din Comrat, autoritățile au decis majorarea tarifului pentru călătoriile cu transportul public. Prin urmare, pasagerii vor trebui să scoată din buzunare cu un leu mai mult pentru o călătorie. 

Potrivit presei din autonomie, începând cu data de 1 decembrie, prețul călătoriei cu microbuzul va fi de 4 lei.

Copiii cu vârsta cuprinsă între 7-12 ani vor călători cu taxiuri pe traseu fix, care va costa 2 lei, iar copiii până la 7 ani vor călători gratuit.

Anterior, un grup de transportatori au ieșit la protest în centrul Capitalei și au solicită majorarea tarifelor la călătoriile cu transportul de pasageri. În acest context, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a venit cu mai multe precizări și clarificări publice.

Potrivit ministerului, în urma mai multor întâlniri, un grup de transportatori a prezentat solicitări de a dubla, chiar și a tripla, tariful aplicabil pentru călătoriile de pasageri – de la 1,37 lei/km la 1,85 lei/km.

Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu a venit și cu un mesaj pentru transportatori și cetățeni.

„Ca ministru responsabil de domeniul transporturilor, una dintre principalele mele preocupări este ca oamenii să beneficieze de servicii de transport sigur, comod și accesibil, iar prețul achitat pentru serviciile de transport să fie unul corect și care corespunde realităților actuale. Din discuția despre tarife nu putem ignora nevoia ca transportatorii să investească mult mai serios în modernizarea autovehiculelor, așa cum prevede legea. Respect dreptul transportatorilor de a protesta și îi asigur, ca și până acum, că rămân deschis la dialog pentru a găsi o soluție în interesul tuturor în ceea ce privește tarifele”, a declarat Andrei Spînu.

 

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram