externe

Spania anunță primul caz de contaminare cu varianta Omicron a coronavirusului. Zborurile din țările din sudul Africii ar putea fi suspendate

30 noiembrie 2021, ora 09:51
Distribuie:

În Spania a fost depistat luni, 29 noiembrie, primul caz de infectare cu tulpina Omicraon a covoronavirusului. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 51 de ani, care s-a întors duminică din Africa de Sud și prezintă simptome ușoare, scrie Digi24.ro.

Secvențierea virusului a fost făcută la Madrid, la Spitalul Gregorio Maranon.

Pri urmare, Guvernul spaniol urmează să decidă marţi suspendarea zborurilor din țările din sudul Africii. În aşteptarea adoptării oficiale a acestei măsuri, pasagerii din ţările acestei regiuni, între care Africa de Sud, Zimbabwe, Namibia, Mozambic, trebuie să respecte o carantină de zece zile.

Noua variantă a coronavirusului, Omicron, prezintă „un risc foarte ridicat” de răspândire la nivel global, a avertizat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Lista ţărilor unde este depistată varianta Omicron continuă să se mărească, fiind vorba mai ales de Europa, după ce primele cazuri au fost depistate în sudul Africii la începutul lunii noiembrie. Multe state au decis să suspende călătoriile în această regiune şi să instituie restricţii preventive.

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram