politic

/VIDEO/ Avocații lui Stoianoglo au reușit să obțină recuzarea unui magistrat din completul de judecată. S-ar afla în conflict de interese cu șeful suspendat al PG

01 decembrie 2021, ora 22:10
Distribuie:

Avocații lui Stoianoglo au reușit să-l înlăture din completul de judecată pe magistratul de instrucție Nicolae Corcea. Se întâmplă după ce aceștia au înaintat un șir de recuzări pe numele judecătorului care, potrivit lor, s-ar afla în conflict de interese cu Stioanoglo. Decizia de recuzare a fost luată, astăzi, de magistratul Grigorie Manoli. În continuare, judecător de instrucție care va examina demersurile de prelungire a mandatelor de arestare pe numele lui Alexandr Stoianoglo a fost numită Elisaveta Buzu.

Ședința de judecată a început cu recuzarea judecătorului de instrucție. Stoinoglo susține că s-ar afla în conflict de interese cu magistratul Nicolae Corcea și a explicat de ce. Într-un final, cererea a fost admisă, iar Nicolae Corcea a fost recuzat. Ședința de examinarea a demersului de prelungire a măsurii de arest preventiv pe numele lui Stoianoglo a fost amânată pentru ziua de vineri.

“Recuzarea este bazată pe informațiile care au apărut în mass-media, conform cărora, în 2019, la sfârșitul anului, domnul Corcea a examinat cererea avocaților lui Platon, prin care a admis atunci cererea aceasta, și a dat o decizie de a porni procesul de revizuire în privința domnului Platon, adică învinuirile care astăzi mi se aduc mie.”

Acum două zile, Procuratura Anticorupție a anunțat că a încheiat urmărirea penală pe numele lui Stoianoglo pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Mai exact Stoianoglo este acuzat că, la eliberarea din funcție a procurorului Nicolae Chitoroagă, ar fi dispus achitarea îndemnizației de concediere în mărime de peste 160 de mii de lei, prejudiciind astfel bugetul Procuraturii, deoarece, la acel moment, Chitoroagă avea statut de învinuit întrun dosar penal.

“A fost stabilit acest lucru, sunt niște greșeli tehnicie. După stabilire eu am anulat toate, înainte să pornească dosarele penale am anulat toate ordinele și am cerut încasarea banilor. După aceasta, procurorul respectiv a adus toți banii înapoi.”

De partea cealaltă, procuorul de caz susține că dispune de probele necesare, care demonstrează că Stoianoglo a știut că Chitoroagă este cercetat penal, atunci când a dispus achitarea indemnizației de concidiere

“Dumnealui invocă că nu a știut despre faptul că domnul Chitoroagă are deschis dosar penal. El omite să spună că tot el, la nici două săptămâni până la eliberarea din funcție a domnului Chitoroagă, în calitate de procuror general, a semnat ordinul prin care l-a spuspendat din funcție pe Nicolae Chitoroagă în legătură că acesta are dosar penal respectiv. Nu cred că are așa o memorie scurtă ca în 2 săptămâni să uite că a suspendat un procuror din funcție ca ulterior să-l elibereze și să spună că nu a cunoscut.”

Cât ține de prelungirea măsurii de arest preventiv pe numele lui Stianoglo, procurorul și-a argumentat poziția.

“Noi acum nu putem să spunem ce probe sunt, dar au fost anexate la demers probe noi din care rezultă expres comunicarea persoanei anterior cu anumite persoane în interesul cărora dumnealui se învinuiește că a acționat.”

Între timp, în fața judecătoriei s-au adunat mai mulți oameni care au venit să-l susțină pe Stianoglo.

“Iese că, la noi, jurnaliștii sunt mai presus decât Constituția. În baza investigațiilor jurnalistice se pornesc dosare penale…”

“Noi vrem ca dreptatea să triumfe, iar Stoianoglo să revină la locul său de muncă.”

Alexandr Stoianoglo a fost reținut la începutul lunii octombrie și, totodată, a fost suspendat din funcție, după ce în biroul de serviciu, dar și în locuința sa au avut loc percheziții. Acesta este învinuit de abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor, corupere pasivă și darea de informații minciunoase. Stoianoglo califică acuzațiile care i se aduc drept răzbunare din partea președintei Maia Sandu. Șefa de stat a negat orice implicare și a cerut procurorilor și judecătorilor să fie corecți și echidistanți.

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram