politic

/DOC/ Parlamentul a aprobat un proiect de lege ce prevede creșterea până la 3100 de lei a salariului minim pentru bugetari

06 decembrie 2021, ora 13:57
Distribuie:

Parlamentul a aprobat în lectura a doua proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2022, cu votul a 54 de deputați. Proiectul dat conține 13 legi, printre care și creșterea salariului minim al personalului din sectorul bugetar de la 2200 la 3100 lei.

Prevederile proiectului includ majorarea cuantumului scutirii personale de la 25200 de lei la 27000 de lei; majorarea cuantumului scutirii personale majore de la 30000 de lei la 3 1500 de lei;  majorarea cuantumului scutirii majore pentru soț/soție de la 18900 de lei la 19800 de lei; dublarea cuantumului scutirii pentru persoanele întreținute de la 4500 de lei la 9000 de lei; majorarea cuantumului scutirii pentru persoanele întreținute majore de la 18900 de lei la 19800 de lei.

Proiectul prevede anularea taxei pentru serviciile de telefonie mobilă de 2,5%, fapt care va ajuta operatorii telefoniei mobile să accelereze implementarea roaming-ului  cu țările Uniunii Europene.

Totodată, este majorată cota impozitului pe venit reținut la sursa de plată din câștigurile de la jocurile de noroc de la 12% la 18%. În același timp, se abrogă scutirea de impozit pe venit a veniturilor obținute de persoanele fizice de la predarea materiei prime secundare și se introduce scutirea de impozit pe venit a surselor de venit ale administrației parcului pentru tehnologia informației.

De asemenea, sunt revăzute accizele la unele produse din tutun și este prevăzută revenirea la acordarea premiului anual pentru angajații din sectorul bugetar.

Măsurile de politică bugetar-fiscală și vamală au drept scop să contribuie la soluționarea constrângerilor economice și asigurarea dezvoltării durabile a Republicii Moldova, în contextul proceselor economice și sociale existente atât pe plan național, cât și pe cel global.

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram