/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/DOC/ Parlamentul R. Moldova a aprobat instituirea Inspectoratului Social de Stat

missing
06 decembrie 2021, ora 18:39

Cadrul normativ care reglementează sistemul inspecției și controlului de stat în domeniul asistenței sociale va fi revizuit. Un proiect în acest sens a fost adoptat astăzi, 6 decembrie, de Legislativ, în prima lectură.

Astfel, se propun modificări la Legea Asistenței sociale, Legea cu privire la ajutorul social, Legea cu privire la serviciile sociale și Codul Contravențional.

Documentul prevede instituirea Inspectoratului Social de Stat (în prezent Inspecția Socială), autoritate din subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, competența căruia va fi efectuarea controlului de stat în domeniul asistenței sociale: constatarea contravențiilor, întocmirea proceselor verbale și aplicarea sancțiunilor contravenționale.

Totodată, va fi completat Codul Contravențional cu unele prevederi ce vor stabili sancțiuni pentru încălcarea regulilor privind acordarea asistenței sociale.

Proiectul a fost elaborat ca urmare a constatărilor efectuate de Comisia protecție socială, sănătate și familie în cadrul vizitei de lucru la Inspecția Socială și examinării rapoartelor de activitate ale acesteia.

Potrivit notei informative a proiectului, în anul 2020, rata de depistare a cererilor cu încălcări, privind acordarea ajutorului social, a constituit în mediu 95,6%, iar ponderea cererilor cu încălcări generatoare de plăți necuvenite a constituit 60,2%.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram