politic

Grigorișin declară ferm că merge în turul doi al scrutinului de la Bălți, „indiferent de contracandidat”. „Eu sunt gata!”

07 decembrie 2021, ora 23:08
Distribuie:

Nicolae Grigorișin, candidat independent la funcția de primar al municipiului Bălți, este ferm hotărât să meargă în turul doi de scrutin. Într-un live pe Facebook, acesta a menționat că nu cunoaște oficial cine îi va fi contracandidat, dar că este pregătit să se confrunte cu oricare dintre ei. 

„Eu sunt gata de turul al doilea, indiferent cine îmi va fi contracandidat. Fie că e Marina Tauber sau altul”, a spus Grigorișin.

Nicolae Grigorișin a mai declarat că a mers astăzi la CECE Bălți, iar responsabilii de acolo i-au spus că oficial niciun candidat nu s-a retras încă oficial.

Candidatul, care în urma primului tur de scrutin s-a clasat pe locul al doilea, după numărul de voturi acumulat de la cetățeni, i-a îndemnat pe locuitorii de la Bălți să iasă în data de 19 decembrie la vot.

„Cât timp politicienii își fac jocurile politice, noi rezolvăm problemele din oraș”, a adăugat Nicolae Grigorișin.

În urma alegerilor care au avut loc în 21 noiembrie la Bălți, Marina Tauber de la Partidul Politic Șor a acumulat aproape 48 % din voturi și urma să se dueleze în turul doi, planificat pentru 5 decembrie, cu Nicolae Grigorișin.

Scrutinul a fost suspendat, însă, după ce instanța a decis, cu puțin timp înainte, să anuleze înregistrarea Marinei Tauber în cursă, din cauză că nu ar fi raportat o serie de cheltuieli financiare. Tauber a spus că se va plânge la CEDO.

Luni, 6 decembrie, CEC s-a întrunit într-o ședință, la care a decis să stabilească o nouă dată pentru turul doi al alegerilor de la Bălți – 19 decembrie. Lupta urma să se dea între Nicolae Grigorișin și Boris Marcoci de la PAS, următorul candidat după numărul de voturi obținut în primul tur. Marcoci a anunțat, însă, în aceeași zi că se retrage. Și Alexandr Nesterovschi, următorul pe listă după scorul obținut în 21 noiembrie a anunțat că se dezice de turul al doilea și că îl boicotează.

Astfel, Nicolae Grigorișin ar urma să se dueleze în turul al doilea, din 19 decembrie cu  Nicolai Chirilciuc, de la Partidul „Patrioții Moldovei”.

 

 

 

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram