internet&media

/VIDEO/ Echipa „Cutia Neagră PLUS”, premiată cu locul I la un concurs de investigații

09 decembrie 2021, ora 12:47
Distribuie:

Echipa de investigații a emisiunii „Cutia Neagră PLUS” de la TV8, formată din jurnalistele Mariana Rață și Stela Mihailovici, a fost premiată cu locul întâi la concursul de investigații „Reflectarea corupției în presa scrisă și electronică, organizat de Transparency International Moldova. Concursul are drept scop încurajarea reflectării argumentate a fenomenului corupției. 

„Cu pârghii mai puține – jurnaliștii de investigație reușesc să îi scoată la lumină pe demnitari, să faca mai multă lumină în corupția din Moldova. Mă întrebam de ce jurnaliștii reușesc să facă mai multă lumină, decât oamenii legii și probabil răspunsul e în voință. Încurajez jurnaliștii să facă investigații. E domeniul unde competiția este salutată”, a menționat jurnalista Mariana Rață.

Locul doi i-a revenit jurnalistului Pavel Păduraru, iar locul trei a fost împărțit de Victor Moșneag și Julieta Savițchi.

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram