/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Cinci persoane, printre care și minori, s-au intoxicat cu monoxid de carbon din cauza utilizării unor sobe defecte și a instalațiilor alimentare cu gaze naturale

missing
20 decembrie 2021, ora 11:06

Pe parcursul zilei de duminică, 19 decembrie, cinci persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon din cauza utilizării unor sobe defecte și a instalațiilor alimentare cu gaze naturale. Printre persoanele infectate sunt și doi minori în vârstă de șase și 13 ani.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, primul caz a fost înregistrat la Cricova, municipiul Chișinău, unde un bărbat și o femeie s-au intoxicat cu monoxid de carbon în propria casa. Persoanele au fost internate în stare gravă la Spitalul Sfânta Treime, însă viața acestora se află în afara oricărui pericol.

Un alt caz a fost înregistrat într-o localitate din raionul Edineț. O femeie și doi minori în vârstă de șase și 13 ani s-ar fi intoxicat în urma scurgerii cu gaz natural de la încălzitorul de apă conectat la gaz. Copii au fost preluați de serviciul de urgență și internați în secția pediatrie, iar potrivit datelor recepționate ulterior, stare acestora s-a ameliorat până în dimineața zilei de 20 decembrie.

În acest context, IGSU îndeamnă cetățenii să fie foarte prudenți și să respecte regulile antiincendiare în perioada rece a anului. Cetățenii sunt rugați să verifice sobele și căile de evacuare a fumului înainte de utilizare. Pentru evitarea incendiilor și cazurilor de intoxicație cu monoxid de carbon, încăperile încălzite cu sobe trebuie să fie aerisite, iar focul trebuie să fie stins pe noapte. Mai mult, este indicat ca persoanele să nu aprindă focul în sobe cu lichide ușor inflamabile, dar și să îndepărteze lucrurile combustibile și ușor inflamabile din preajma instalațiilor de încălzit.

De asemenea, pentru evitarea exploziilor și intoxicațiilor cu gaze naturale, oamenii sunt îndemnați să păstreze butelii de gaz în exteriorul locuințelor, să alimenteze astfel de utilaje numai cu combustibilul pentru care sunt destinate, să verifice sistematic instalațiile alimentate la gaze naturale utilizate în casele și gospodăriile acestora. În situații de risc cetățenii sunt rugați să apeleze numărul de urgență 112.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram