Noul selecționer al naționalei de seniori a Republicii Moldova, Serghei Cleșcenco şi-a numit staff-ul tehnic, alături de care va aborda meciurile tricolorilor din viitor. El va fi ajutat de antrenorii secunzi Vitalie Culibaba și Sergiu Secu, de antrenorul de portari Denis Romanenco și de preparatorul fizic Alexei Scorpan, transmite FMF.
Federația Moldovenească de fotbal a prezentat și câteva informații despre noul staff tehnic al naționalei:
Sergiu Secu (49 ani), în trecut apărător al selecționatei Moldovei, în 2020 a antrenat naționala de juniori U18, iar anul acesta pe cea de juniori U19. Ca jucător s-a remarcat la Zimbru Chișinău și Tiligul Tiraspol, cu ultima fiind dublu deținător al Cupei Moldovei. Și-a început activitatea de antrenor în 2009 la CSCA-Rapid Chișinău, iar ulterior a pregătit mai multe echipe din campionatul intern.
Vitalie Culibaba (50 ani), și el fost internațional moldovean, a mai activat ca secundul lui Cleșcenco în perioada când acesta a antrenat selecționatele de tineret, între 2018 și 2020. În cariera de jucător, a cucerit cu Zimbru Chișinău șase titluri de campion și două Cupe ale Moldovei. Ca antrenor activează începând cu anul 2008. În 2021 Culibaba a fost secundul lui Sergiu Secu la Naționala U19, dar și antrenor al Naționalei U18.
Denis Romanenco (47 ani) își va continua activitatea la prima reprezentativă a țării, după ce a mai antrenat portarii și în mandatele lui Engin Firat sau Roberto Bordin. Din anul 2020 este și antrenor de portari la echipa Petrocub Hîncești.
Și-a petrecut o bună parte din cariera de jucător la Zimbru Chișinău, cu care a cucerit 8 titluri de campion între 1992 și 2003. El este deținătorul unui record greu de egalat în rândul portarilor: are 12 meciuri fără gol primit sau 1154 de minute de invincibilitate în poarta Zimbrului, în ediția 1998-99 a Diviziei Naționale.
Revine la națională și Alexei Scorpan (40 ani), care a fost responsabil de pregătirea fizică a jucătorilor în perioada selecționerului Alexandru Spiridon (2018-2019). În aceeași postură a lucrat mulți ani și la campioana Moldovei, Sheriff Tiraspol. Ultimul an a lucrat în campionatul Kazahstanului la Shakhter Karagandy.
Amintim că Serghei Cleșcenco a preluat echipa națională a Moldovei în data de 3 decembrie, după ce fostul antrenor, Roberto Bordin, a declarat că își încheie experiența la FMF. Acestuia îi expirase contractul.
Debutul lui Serghei Cleșcenco pe banca Moldovei va avea loc în data de 24 martie contra selecționatei din Kazahstan într-un meci din play-out-ul Ligii Națiunilor, programat să se dispute pe stadionul Zimbru din Chiținău.