Cel mai frumos Crăciun îl avem noi, moldovenii! O spun cu emoții și dor de tradiții, conaționalii noștri reveniți, astăzi, la vatră, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Cu acest prilej, ei au adus daruri pentru toți cei dragi și, evident, dulciuri pentru cei mai mici.
Totuși, călătorii ne-au spus că au trecut ușor de procedura de verificare, iar ca să evite situațiile neplăcute, s-au asigurat cu certificate de vaccinare si teste PCR.
Între timp, la punctul de sosire de pe Aeroportului Chișinău, zeci de oameni își așteptau oamenii dragi cu flori și baloane.
Restricțiile sunt valabile și pentru ce ce vin să-și întâmpine apropiații. Îmbrățișările se fac afară!