Război în Ucraina, ziua 170: Medvedev a vizitat teritoriile ocupate de ruși în Lugansk. Șeful AIEA cere acces la centrala Zaporojie

externe

Un fost cancelar german s-a întâlnit cu Putin la Moscova: „Kremlinul dorește o soluție negociată privind Ucraina”

03 august 2022, ora 09:14
Distribuie:

Rusia vrea o soluție negociată pentru războiul din Ucraina, iar acordul de luna trecută privind transporturile de cereale ar putea oferi o cale de urmat în acest sens, a declarat, miercuri, fostul cancelar german, Gerhard Schroeder, precizând că s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Moscova săptămâna trecută, relatează Reuters.

"Vestea bună este că Kremlinul dorește o soluție negociată", a declarat Schroeder pentru RTL/ntv. El a subliniat că s-a întâlnit cu Putin săptămâna trecută.

"Un prim succes este acordul privind cerealele, poate că acesta poate fi extins la o încetare a focului", a mai spus Schroeder, potrivit sursei citate.

Rusia și Ucraina au ajuns la un acord luna trecută pentru a debloca exporturile de cereale din porturile de la Marea Neagră, iar prima navă care transportă cereale ucrainene pe piețele mondiale de la invazia Moscovei de acum cinci luni este în drum spre Liban.

Schroeder susține că soluțiile la probleme cruciale precum Crimeea ar putea fi găsite în timp, "poate nu în 99 de ani, ca în cazul Hong Kong, ci în următoarea generație". El a mai spus că o alternativă la aderarea la NATO pentru Ucraina ar putea fi o armată neutră, precum în Austria. Cu toate acestea, viitorul regiunii Donbas din estul Ucrainei, scena unor lupte crâncene, ar fi mai complicat.

"Va trebui găsită o soluție bazată pe modelul cantonal elvețian", a spus el, adăugând că va trebui văzut dacă Putin va reveni la "linia de contact" de dinainte de război.

Schroeder a criticat războiul din Ucraina, dar a refuzat să-l condamne pe Putin

Schroeder, cancelar din 1998 până în 2005, a criticat războiul din Ucraina, dar a refuzat să-l condamne pe Putin, pe care îl consideră în continuare un prieten apropiat. Distanțarea de Putin acum nu ar ajuta situația, a spus el.

Bundestagul, camera inferioară a parlamentului german, i-a retras lui Gerhard Schroeder toate privilegiile de care se bucura ca fost cancelar, tocmai din cauza refuzului de a rupe legăturile cu Putin și de a condamna invazia Rusiei în Ucraina.

Din ce în ce mai ironizat în Germania pentru poziția sa pro-Rusia, el a fost privat de dreptul de a ocupa o funcție finanțată din fonduri publice.

În urma unor critici intense, Schroeder s-a retras în luna mai din consiliul de administrație al companiei petroliere Rosneft și a refuzat o nominalizare pentru un post în consiliul de administrație al Gazprom.

UE, plan de reducere a consumului de gaz: Va ajuta Germania și va diminua dependenţa faţă de Moscova

26 iulie 2022, 20:07

Gazprom anunță că va reduce și mai mult gazele către Germania prin Nord Stream

25 iulie 2022, 22:07

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram