Război în Ucraina, ziua 170: Medvedev a vizitat teritoriile ocupate de ruși în Lugansk. Șeful AIEA cere acces la centrala Zaporojie

social

/VIDEO/ Și-a transformat apartamentul într-o speluncă de droguri. Ce a confiscat poliția și ce riscă un bărbat din Fălești

Foto simbol
05 august 2022, ora 12:35
Distribuie:

Un bărbat de 44 de ani, originar din raionul Fălești, a fost trimis pe banca acuzaților, fiind învinuit de circulația ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare și organizarea speluncilor pentru consumul de droguri. Acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind condamnat pentru infracțiuni similare. 

Polițiștii de investigație au intrat în posesia informației operative, precum că într-un apartament din sectorul Ciocana al Capitalei sunt comercializate substanțe narcotice, totodată fiind organizat și consum de droguri în grup. 

În perioada martie-aprilie, oamenii legii au efectuat măsuri speciale de investigație și acțiuni de urmărire penală în cadrul cărora s-a stabilit că chiriașul, fiind consumator de droguri, a transformat apartamentul într-o speluncă, unde cu regularitate erau comercializate și consumate droguri de un anumit grup de persoane. 

Ca urmare a descinderilor efectuate în apartamentul suspectului, polițiștii au depistat și ridicat mai multe pachețele în care se aflau diferite tipuri de droguri, un cântar electronic la scara mică, recipiente din sticlă confecționate pentru inhalarea drogurilor, mijloace financiare provenite din comercializarea acestora, cât și alte obiecte care au servit ca material probatoriu pe cauza penală. 

Bărbatul riscă închisoare de până la 15 ani.

Acțiunile de documentare au fost posibile datorită acțiunilor întreprinse de ofițerii Direcției  Antidrog a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală a IP Ciocana, sub conducerea Procuraturii Chișinău Oficiul Ciocana.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram