Război în Ucraina, ziua 177: Explozii în Crimeea și tensiune la Zaporojie. Zelenski anunță condiția pentru negocierile de pace

externe

Au fost înregistrate primele decese de variola maimuței în Europa: Persoanele sufereau și de alte afecțiuni

Foto simbol
30 iulie 2022, ora 10:59
Distribuie:

Au fost înregistrate primele decese din afara continentului african la persoane infectate cu variola maimuței. Autoritățile din Spania și Brazilia au anunțat despre moartea mai multor persoane care fuseseră infectate. Nu se știe încă, totuși, dacă variola maimuței a fost cauza deceselor, în condițiile în care persoanele în cauză sufereau și de alte afecțiuni, scrie Digi24

Astfel, crește la șapte numărul de decese înregistrate la nivel mondial din luna mai, primele cinci fiind raportate în Africa, unde boala este endemică şi a fost detectată pentru prima dată la om în 1970.

În Brazilia, un bărbat de 41 de ani, bolnav de variolă, a murit joi la Belo Horizonte, a anunţat, vineri, Secretariatul de Stat pentru Sănătate din statul Minas Gerais. „El era monitorizat în spital pentru alte afecţiuni clinice grave”, potrivit unui comunicat.

„Este important de subliniat că avea comorbidităţi grave pentru a nu provoca panică în rândul populaţiei. Mortalitatea (n. red. - a acestei boli) rămâne foarte scăzută”, a declarat un responsabil din domeniul sănătăţii, care a explicat că pacientul urma un tratament pentru cancer.

În Spania, Ministerul Sănătăţii a anunţat, vineri, primul deces al unui pacient infectat cu această boală, o premieră în Europa, fără a preciza nici cauza, nici data decesului. Cu 4.298 de cazuri înregistrate, Spania este una dintre ţările cu cele mai multe cazuri de variola maimuţei din lume.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat, sâmbăta trecută, variola maimuţei drept urgenţă sanitară globală, cel mai înalt nivel de alertă, după ce aproximativ 16.000 de cazuri, dintre care cinci mortale, au fost deja raportate în 75 de ţări, multe dintre ele în Europa, unde boala nu era endemică.

TV8.md reamintește până în prezent, în Republica Moldova nu au fost înregistrate cazuri de îmbolnăvire cu variola maimuței, epidemie declarată de Organizația Mondială a Sănătății ca fiind o urgență sanitară globală. 

În același timp, autoritățile sanitare naționale au întreprins o serie de acțiuni de pregătire, prevenire și control, iar sistemul de sănătate dispune de capacități de testare, monitorizare și spitalizare, în cazul depistării persoanelor cu această infecție, informează Ministerul Sănătății.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Niciun caz de variola maimuței, înregistrat în R. Moldova. Recomandările specialiștilor pentru a preveni infectarea

28 iulie 2022, 17:07

Variola maimuței a fost declarată urgență sanitară globală de Organizația Mondială a Sănătății

23 iulie 2022, 17:07

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram