/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 177: Bombardamente în Crimeea și alertă la Zaporojie. Exploziile ar fi avut impact psihologic major asupra lui Putin

social

Avocatul Poporului anunță remanieri la centrul de plasament temporar din Popeasca: Atitudine ostilă față de refugiați

03 august 2022, ora 14:02
Distribuie:

În contextul stării de urgență declarate în Republica Moldova, angajații Oficiului Avocatului Poporului (OAP) în perioada februarie-iulie 2022, au efectuat mai multe vizite de monitorizare la centrele de plasament temporar pentru persoanele refugiate și punctele de trecere a frontierei de stat.

În urma mai multor vizite de monitorizare la centrele de plasament temporar pentru persoanele refugiate, au fost depistate mai multe carențe în activitatea Centrului de plasament temporar din satul Popeasca, raionul Ștefan Vodă, cu privire la asigurarea calității alimentelor, asigurarea produselor igienice tuturor beneficiarilor, precum și atitudinea ostilă a conducerii Centrului față de refugiați.

În cele din urmă, în 22 iunie, Avocatul Poporului (Ombudsmanul), Ceslav Panico, a solicitat intervenția Ministrului Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, în vederea asigurării drepturilor refugiaților plasați în Centrul de plasament temporar din satul Popeasca, raionul Ștefan Vodă, în scopul soluționării problemelor depistate în urma monitorizării.

Ca rezultat, după verificarea activității Centrului, de către Direcția Generală Asistență Socială și Protecția Familiei din raionul Ștefan-Vodă, s-au întreprins remanieri de personal în cadrul Centrului și multe din problemele refugiaților au fost soluționate, iar conlucrarea dintre beneficiari și conducerea nouă și personalul centrului este una respectuoasă bazată pe respectarea drepturilor omului.

Beneficiarii din propria inițiativă se implică în diferite activități ale centrului pentru asigurarea unei atmosfere pozitive și prietenoase.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram