Război în Ucraina, ziua 173: Explozii la Zatoka: 3 morți și 2 răniți. Rusia dă acordul ca experții AIEA să meargă la centrala din Zaporojie

social

/VIDEO/ Cererea Komaksavia Airport Invest vs. RM, respinsă de Tribunalul din Stockholm: Ce despăgubire va primi țara noastră

03 august 2022, ora 15:41
Distribuie:

Tribunalul arbitral al Camerei de Comerț din Stockholm (Suedia) a respins miercuri, 3 august, cererea Komaksavia Airport Invest Ltd îndreptată împotriva Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, care a precizat că Tribunalul i-a acordat Republicii Moldova suma de 216,678.75 mii euro drept compensare pentru cheltuielile suportate în legătură cu procedura arbitrală.

„Amintesc că, prin cererea de instituire a procedurilor arbitrale din 15 mai 2020, Komaksavia i-a solicitat, în principal, Tribunalului arbitral să oblige Republica Moldova continuarea executării contractului de concesiune a activelor aflate în gestiunea Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău” și a terenului aferent acestora. În mod alternativ, Komaksavia i-a solicitat Tribunalului ca Republica Moldova să-i plătească o despăgubire de 883,7 milioane euro pentru exproprierea pretinsei investiții în legătură cu contractul de concesiune.

Aceste cereri au fost respinse, Tribunalul statuând că Komaksavia n-a făcut nicio investiție în activele Aeroportului Internațional Chișinău. Dimpotrivă, precum s-a menționat, Komaksavia a fost obligată să-i plătească Republicii Moldova cheltuielile amintite, salvând-o totodată și de la plata taxelor arbitrale în sumă de 422,500 mii euro, lăsându-le pe seama Komaksavia”, a scris Litvinenco pe pagina sa de Fcebook.

TV8.md reamintește că pe 20 mai 2020 Komaksavia Airport Invest Ltd (entitate juridică din Republica Cipru) care deţinea 95% din cota parte a SC „Avia Invest” SRL, a înregistrat la Institutul de Arbitraj al Camerei de Comerţ din Stockholm (Regatul Suediei) o cerere în arbitraj împotriva Republicii Moldova pentru pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 2 (promovarea și protejarea investițiilor) și art. 4 (exproprierea) al Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Cipru privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor (o copie a cererii poate fi pusă la dispoziţia participanţilor la concurs sub condiţia respectării confidenţialităţii).

Ulterior, în octombrie 2020, Guvernul a aprobat biroul de avocați „Buruiana & Partners”, care a reprezentat interesele Republicii Moldova în fața Institutului de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț din Stockholm, în cauza inițiată la cererea lui Komaksavia Airoport Invest Ltd împotriva Republicii Moldova. 

 Pentru serviciile oferite Republicii Moldova, avocații vor primi un onorariu de 169 de mii de euro.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Executivul a aprobat biroul de avocați care va reprezenta Moldova la Stockholm în litigiul cu „Komaksavia Airoport Invest Ltd”

07 octombrie 2020, 16:10

/DOC/ Mii de euro, alocate din Fondul de Rezervă pentru biroul de avocați care reprezintă Moldova la Stockholm în litigiul cu „Komaksavia Airoport Invest Ltd”

29 aprilie 2021, 17:04

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram