Război în Ucraina, ziua 172: Mai mulți civili au fost răniți, după ce rușii ar fi bombardat Energodar. Apelul lui Papa Francisc

politic

/DOC/ Farfurii decorative, o geantă, dar și o medalie de argint. Care este cel mai scump cadou oferit președintei

25 iulie 2022, ora 19:28
Distribuie:

În primul semestru al anului 2022, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit 10 cadouri din partea mai multor oficiali și diplomați străini, dar și cetățeni ai țării noastre.Potrivit registrului de evidență a cadourilor, publicat de Președinție, cel mai scump dintre acestea este un urcior cu două căni din ceramică de înaltă calitate, realizat manual de Keramik Schaedler Liechtenstein, în valoare de 2.350 de lei.

Sandu a primit acest cadou din partea ministrei Afacerilor Externe, Educației și Sportului a Principatului Liechtenstein, Dominique Hasler, în timpul unei întrevederi de lucru.

Rabinul Comunității „Habad Liubavich” din Moldova, Zushe Abelsky, i-a oferit un sfeșnic evreiesc (Menorah Hanukkah) cu nouă brațe, suflat cu argint, în valoare de 690 de lei.

În cadrul unei vizite de lucru în raionul Basarabeasca, Maia Sandu a primit în dar o geantă croșetată manual din partea locuitorilor satului Abaclia. Aceasta valorează 250 de lei.

Președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului Parlamentului României, Nicoleta Pauliuc, i-a oferit o carte-album „Transilvania” de 465 de lei, dar și o plachetă din cupru argintat de 800 de lei, cu însemnul Parlamentului României și simbolul Senatului, executată la Monetăria Statului, ambalată în cutie de catifea albastră.

În cadrul unei ceremonii de acreditare a ambasadorilor străini, Maia Sandu a primit o farfurie din cristal tăiată manual de la ambasadorul Republicii Slovace, Pavol Ivan. Farfuria valorează 2.200 de lei.

Delegația Congresului SUA i-a dăruit președintei o farfurie decorativă cu imprimarea stemei Statelor Unite ale Americii, în valoare de 550 de lei. Iar Delegația Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională i-a oferit o altă farfurie decorativă de 200 de lei.

Conform listei, șefa statului s-a ales și cu o față de masă din in cusută manual cu motive florale. Darul de 1.550 de lei a venit din partea Delegației Camerei Deputaților din Parlamentul României, care i-a mai oferit în cadrul vizitei la Chișinău, și o medalie din argint de 800 de lei, cu însemnul Camerei Deputaților din Parlamentul României.

Valoarea totală a bunurilor se ridică la suma de 9.855 de lei. Toate darurile au rămas în proprietatea Președinției.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

/DOC/ Banii cheltuiți de Maia Sandu în ultimele cinci vizite peste hotare: Zero lei pentru deplasarea în Ucraina

04 iulie 2022, 16:07

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram