Război în Ucraina, ziua 172: Mai mulți civili au fost răniți, după ce rușii ar fi bombardat Energodar. Apelul lui Papa Francisc

social

Femeia care și-ar fi aruncat bebelușul la tomberon, plasată în arest pentru 30 de zile în Penitenciarul nr. 13

Foto simbol
02 august 2022, ora 17:54
Distribuie:

Femeia, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Chișinău, suspectată că și-ar fi aruncat copilul nou-născut, într-un tomberon pentru gunoi, a fost plasată în arest pentru 30 de zile în Penitenciarul nr. 13. Decizia au fost luată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.

Prin urmare, potrivit ofițerei de presă, Svetlana Scripnic, femeia își va petrece următoarele zile în închisoare.

TV8.md reamintește că femeia a fost reținută în drum spre Aeroport, intenționând să părăsească țara.

Duminică, 31 iulie, în jurul orei 14:00, poliția capitalei a fost sesizată pe faptul că într-un tomberon de pe strada Serghei Lazo din sectorul Buiucani, într-o pungă din plastic a fost depistat cadavrul unui nou născut.

La fața locului au fost orientate serviciile specializate, poliția și o ambulanță care, în timpul examinării au constatat că acesta era deja fără suflare.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală în cadrul căreia urmează a fi efectuate toate acțiunile necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și motivul care a determinat-o pe femeie să recurgă la acest gest.

Totodată, a fost dispusă expertiza medico-legală, care va stabili cu exactitate cauza decesului.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Femeia care și-ar fi aruncat bebelușul la tomberon, reținută în drum spre aeroport: Intenționa să părăsească țara

01 august 2022, 10:08

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram