Război în Ucraina, ziua 172: Mai mulți civili au fost răniți, după ce rușii ar fi bombardat Energodar. Apelul lui Papa Francisc

social

/VIDEO/ Gavrilița, despre alertele cu bombă: „Sunt surse în Belarus și Rusia. Lucrăm cu aceste state ca să identificăm autorii”

Foto: TV8.md
05 august 2022, ora 11:17
Distribuie:

Prim-ministra Natalia Gavrilița susține că este greu ca specialiștii să identifice autorii alertelor cu bombă care s-au intensificat în ultima perioadă, însă potrivit surselor, alertele ar veni din Belarus și Rusia. În acest context, autoritățile de la Chișinău colaborează cu aceste state pentru a identifica autorii. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru Radio Moldova.

„Într-adevăr avem un număr extraordinar de alerte care vin din extern și sunt greu de urmărit. Noi știm anumite lucruri că sunt surse din Belarus, Rusia și lucrăm cu aceste state ca să identificăm persoanele, dar în mediul online este foarte greu de urmărit până la capăt, mai ale comanditarii.

Este foarte ușor de ajustat toate tacticile, nici nu știm de fapt dacă cei care stau în spate sunt din aceste țări pe care le-an numit pentru că acolo este calculator, adresele calculatoarelor. Cei care cunosc un pic cum funcționează tehnologiile informaționale cunosc și știu că aceste date pot fi manipulate de aceea noi ceea ce facem este să fortificăm răspunsul nostru”, a declarat Natalia Gavrilița.

Potrivit prim-ministrei pentru a evita destabilizarea, autoritățile au decis să introducă măsuri de protecție mai mari, inclusiv pentru a nu fi nevoie ca oamenii din interiorul instituțiilor care se presupune că ar fi minate să fie evacuați.

„Este nevoie de o perioadă de tranziție pentru că trebuie să schimbăm anumite mecanisme, legi care se aplică în instituții, oameni care necesită instruiți, dar este foarte clar că aceste alerte sunt menite să scadă vigilența, să ne țină ocupați, să ne testeze reacția. Îndemn cetățenii să rămână calmi și solidari pentru că sunt timpuri foarte complicate, cu diferite provocări, din diferite direcții.

Știm că avem hoți care au fugit din Republica Moldova, dar care au acces la anumite resurse, care încearcă să destabilizeze situația pentru că se tem de reforma justiției, de acest proces de integrare europeană. Eu îmi reiterez îndemnul și vă rog să fim împreună calmi și hotărâți”, a mai declarat în cadrul interviului prim-ministra Republicii Moldova.

Ultima alertă cu bombă a fost joi, 4 august. Potrivit Poliției, printr-un email oamenii legii au fost anunțați că Aeroportul Internațional Chișinău și Spitalul Clinic Republican pentru Copii „Emilian Coțaga”, ar fi minuta. Ulterior, s-a stabilit că alertele au fost false. În urma verificărilor, specialiștii nu au identificat obiecte explozive. 

TV8.md reamintește că începând de sâmbătă, 30 iulie, au fost instalate dispozitive speciale de intrare în Aeroportul Internațional Chișinău, iar mecanismul e funcțional începând de duminică, 31 iulie.

Totodată, de vineri, 29 iulie, ora 16:00, patrule ale Poliției de Frontieră, IGP, INSP și IGC asigură paza și protecția Aeroportului, precum și a proximității acestuia.

Din cauza alertelor false cu bombă, zborurile de pe și spre aeroportul de la Chișinău au fost date peste cap, iar multe curse aeriene au fost anulate, iar altele - amânate. 

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Se întărește securitatea pe Aeroport: Patrule ale Poliției de Frontieră, IGP și INSP vor asigura paza și protecția

29 iulie 2022, 16:07

În Aeroportul Chișinău vor fi instalate dispozitive speciale de intrare: Spațiul de parcare va fi reorganizat

30 iulie 2022, 10:07

Igor Grosu, despre alertele cu bombă: „Cei care sunt puși pe rele o să fie mânțăniți din partea legii”

21 iulie 2022, 11:07

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram