/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 177: Bombardamente în Crimeea și alertă la Zaporojie. Exploziile ar fi avut impact psihologic major asupra lui Putin

economic

Gavrilița, întrevedere cu membrii misiunii FMI: Ce subiecte au fost abordate

25 iulie 2022, ora 22:07
Distribuie:

Evoluțiile economice recente și progresul atins în implementarea programului cu Republica Moldova, susținut de Fondul Monetar Internațional (FMI), au fost analizate, luni, 25 iulie, în cadrul unei întrevederi dintre prim-ministra Natalia Gavrilița și membrii misiunii FMI, condusă de Ruben Atoyan. 

Totodată, părțile au discutat despre provocările cu care se confruntă economia țării noastre, în contextul crizei economice globale, dar și despre măsurile întreprinse și planificate de Executiv pentru depășirea crizelor și asigurarea rezilienței economice. 

Ruben Atoyan a precizat că scopul misiunii în țara noastră este de a efectua o primă evaluare a programului ECF-EFF, susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanţare extinsă (EFF). 

Programul de 40 de luni, susținut de FMI, a fost aprobat la 21 decembrie 2021 și este finanțat printr-un credit în mărime totală de circa 784 milioane de dolari, dintre care 217 milioane au fost deja debursate. 

Misiunea Fondului Monetar Internațional în Republica Moldova va fi încheiată la 29 iulie curent. Ulterior, vor fi făcute recomandări privind implementarea programului.

Directorul FMI anunță că ratele dobânzilor la nivel global vor continua să crească până în 2023

16 iulie 2022, 10:07

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram