Război în Ucraina, ziua 173: Explozii la Zatoka: 3 morți și 2 răniți. Rusia dă acordul ca experții AIEA să meargă la centrala din Zaporojie

externe

/VIDEO/ Jurnalista Ovsianikova, acuzată că a „defăimat” forțele armate ruse: „Probele” - postările pe rețelele de socializare

28 iulie 2022, ora 18:00
Distribuie:

Jurnalista Marina Ovsianikova, care în martie a întrerupt transmisia live la un post public de televiziune rusesc pentru a denunța războiul declanșat de Moscova în Ucraina și, recent, a fost reținută de poliție pentru câteva ore, a fost găsită joi vinovată de „defăimare” forțelor armate ale Rusiei, transmite Reuters, potrivit HotNews.

Marile „probe” împotriva Marinei Ovsianikova sunt postările pe rețelele de socializare în care condamna acțiunile Rusiei în Ucraina.

Recent, ea a protestat în apropierea Kremlinului față de uciderea copiilor din Ucraina, numindu-l pe Putin „criminal”. Imagini cu ea ținând o pancartă cu acest mesaj au apărut pe rețelele sociale.

La câteva zile de la noul protest, a fost arestată de poliție, în timp ce se plimba cu bicicleta și câinii. După câteva ore de interogatorii, a fost eliberată.

„Acuzații absurde”

„Probele confirmă vinovăția Marinei Ovsianikova. Nu există niciun motiv să ne îndoim de autenticitatea acestora”, a spus judecătorul după o scurtă audiere în care Ovsianikova a calificat procedura ca fiind „absurdă”.

„Pentru ce mă judecați? Sunt cetățean al Rusiei. Dreptul la libertatea de exprimare și de gândire îmi este garantat de articolul 29 din Constituție. Acuzațiile sunt absolut absurde. E ca și cum aș fi acuzată că am dat foc la Marea Caspică sau am răspândit variola maimuței.

Cred că acest proces este complet înscenat. Este organizat pentru a mă intimida pe mine și pe toți oamenii din Rusia care se opun războiului”, scria jurnalista, pe pagina sa de Facebook, înainte de anunțarea verdictului.

„Nu înțeleg de ce ne-am adunat toți aici, în sala de judecată, și ne pierdem vremea. Tot ceea ce se petrece aici este cu desăvârșire absurd. Nu am făcut altceva decât să-mi exprim poziția anti-război”, a mai pledat ea.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Jurnalista Ovsianikova, arestată în Rusia după ce a ieșit cu o pancartă în fața Kremlinului: Nu se știe unde se află

18 iulie 2022, 09:07

Jurnalista rusă Marina Ovsianikova, surprinsă cu o pancartă în fața Kremlinului: „Putin este un criminal”

16 iulie 2022, 09:07

/VIDEO/ Cine este tânăra care a ieșit cu un afiș contra războiului la o emisiune live de la Pervîi Kanal

14 martie 2022, 21:03

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram