Război în Ucraina, ziua 173: Explozii la Zatoka: 3 morți și 2 răniți. Rusia dă acordul ca experții AIEA să meargă la centrala din Zaporojie

externe

Kadîrov susține că a fost decorat de Putin cu unul dintre cele mai importante onoruri din istoria Rusiei

Foto: kremlin.ru
27 iulie 2022, ora 20:33
Distribuie:

Liderul Republicii Cecene, Ramzan Kadîrov, ar fi fost decorat de președintele Vladimir Putin, cu unul din cele mai importante onoruri din istoria Rusiei. Anunțul a fost făcut chiar de către acesta pe canalul său de Telegram, unde a precizat că a primit Ordinul „Alexandr Nevski”.

„Prieteni, la propunerea vicepreședintelui Guvernului Federaţiei Ruse, Marat Khusnullin, prin decretul președintelui Federației Ruse, am fost distins cu Ordinul Alexandru Nevski pentru marea mea contribuţie la dezvoltarea socio-economică a Republicii Cecenă şi soluționarea eficientă a sarcinilor de mare importanţă naţională”, scrie Kadîrov.

Liderul cecen nu a ezitat să-i mulțumească lui Putin pentru încredere și sprijinul acordat.

„Personal, percep premiul ca pe o plată în avans și mă angajez să slujesc în continuare în beneficiul Republicii Cecene şi al marii noastre Patrie - Rusia”, a mai scris Kadîrov. 

Potrivit Adevărul, Ordinul „Alexandr Nevski” a fost creat pentru prima dată în anul 1725 prin decretul împărătesei Ecaterina I. Conform cercetătorilor ruşi, doar 3.674 de persoane au fost distinse cu acest ordin între anii 1725-1917.  

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

/FOTO/ Cum arată vila lui Kadîrov din Dubai și avionul său care valorează 80 de milioane de dolari

30 martie 2022, 12:03

Putin l-a răsplătit pe Kadîrov pentru docilitate: L-a ridicat în grad

31 martie 2022, 12:03

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram