În contextul operaționalizării proceselor de cooperare interinstituțională la nivel european, în perioada 3-4 august, Ministerul Afacerilor Interne găzduiește ședința tehnică de lucru a reprezentanților agențiilor de aplicare a legii din Republica Moldova și reprezentanții agenției Frontex.
În ședință participă ofițerii Poliției și ai Poliției de frontieră specializați în investigații de trafic transfrontalier și balistica armelor de foc, de comun cu reprezentanții Serviciului Vamal și ai Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
Discuțiile centrale sunt orientate pe creșterea posibilităților de contribuție a acestei agenții în funcționalitatea Hub-ului UE pentru Securitate Internă și Managementul Frontierelor, care a fost operaționalizat la Chișinău în data de 11 iulie.
Subiectele tehnice și schimbul de experiență cu reprezentanții Agenției Frontex au în vedere sporirea capacităților ofițerilor MAI în identificarea canalelor de trafic și combaterea tentativelor de trafic cu de arme de foc la frontierele Republicii Moldova.