/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 177: Bombardamente în Crimeea și alertă la Zaporojie. Exploziile ar fi avut impact psihologic major asupra lui Putin

timp liber

Netflix anunță că dă în judecată creatoarele unui musical neoficial cu tematica serialului „Bridgerton”

01 august 2022, ora 21:30
Distribuie:

Netflix a intentat proces la un tribunal din Washington D.C împotriva lui Abigail Barlow şi Emily Bear, compozitoarele „The Bridgerton Musical”, pentru că ar fi copiat elemente din serial, scrie BFM TV, citat de News.ro.

Creat pe TikTok de fanii serialului de succes „The Chronicles of Bridgerton”, un show - inițial non-profit, s-a născut din videoclipurile publicate de Abigail Barlow şi Emily Bear. În acestea, care au devenit rapid virale, cele două tinere se distrează scriind cântece pentru un musical bazat pe serialul Netflix.

Văzând că videoclipurile lor au succes, Abigail Barlow şi Emily Bear au decis să-şi includă melodiile într-un album numit „The Unofficial Bridgerton Musical”. Discul, care a avut un mare succes, a ajuns în fruntea topurilor iTunes în scurt timp şi chiar a câştigat un premiu Grammy.

Autoarele Abigail Barlow şi Emily Bear vor să propună proiectul lor pe Broadway. Duo-ul lansează un adevărat musical, dintre care unele bilete s-ar putea vinde cu până la 149 de dolari fiecare.

În acest spectacol, mai mult de zece cântece ar fi „copiat textul dialogului şi expresiile personajelor”, precum şi alte elemente din serialul „Bridgerton”, afirmă Netflix în plângerea sa.

Netflix, care susţine că a emis „obiecţii repetate” împotriva musicalului încă de la începuturile sale, susţine că nu a avut de ales decât să ia măsuri legale împotriva lui Abigail Barlow şi Emily Bea.

„De-a lungul spectacolului, Barlow & Bear au făcut publicul să creadă că folosesc marca Bridgerton având autorizare. Doar Netflix are dreptul exclusiv de a crea melodii sau orice lucrări derivate bazate pe Bridgerton”, spune compania în plângere.

Musicalul „The Unofficial Bridgerton Musical” urma să înceapă un turneu la Royal Albert Hall din Londra. Au existat şi proiecte de merchandising, potrivit plângerii.

Netflix, care are propriul eveniment, „Bridgerton Experience”, susţine totuşi că sprijină „orice conţinut creat de fani”.

„Dar Barlow şi Bear au mers mult prea departe, căutând să obţină venituri din proprietatea intelectuală a lui Bridgerton fără permisiune”, a spus platforma într-un comunicat transmis de Deadline.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

/VIDEO/ Așteptarea a luat sfârșit! Netflix a lansat sezonul 2 Bridgerton

25 martie 2022, 14:03

/VIDEO/ Fără actorul Regé-Jean Page în cel de-al doilea sezon al popularului serial „Bridgerton”

04 aprilie 2021, 16:04

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram