Război în Ucraina, ziua 172: Mai mulți civili au fost răniți, după ce rușii ar fi bombardat Energodar. Apelul lui Papa Francisc

politic

Noul cod electoral, votat în prima lectură. Principalele modificări

Foto: parlament.md
28 iulie 2022, ora 17:38
Distribuie:

Proiectul noului Cod electoral a fost aprobat, în prima lectură, la ședința plenară de joi, 28 iulie. Documentul a fost susținut de  54 de deputați.

„Scopul proiectului de lege este perfecționarea procedurilor electorale, înlăturarea ambiguităților și contradicțiilor dintre Codul electoral și alte legi, dar și implementarea recomandărilor formulate în rapoartele misiunilor naționale și internaționale de monitorizare a alegerilor”, a menționat președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate.

Printre propunerile autorilor se numără posibilitatea ca, în situații excepționale, cum ar fi pandemie, stare de urgență, în unele circumscripții electorale, alegerile să se poată desfășura pe parcursul a două zile (sâmbătă și duminică), prin derogare de la regula generală. Acest lucru urmează să fie stabilit prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale, cu cel puțin 25 de zile înainte de ziua alegerilor.

De asemenea, inițiativa legislativă vizează finanțarea activității grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale. Astfel, se va limita posibilitatea efectuării donațiilor în numele unor terțe persoane, prin plafonarea acestora din suma venitului anual al donatorului și sancționarea contravențională a persoanelor care comit abateri.

Proiectul de lege mai oferă claritate în procedurile aferente modului de examinare și soluționare a contestațiilor, prin corelarea prevederilor Codului administrativ cu cele ale Codului electoral, în vederea înlăturării carențelor.

Referitor la alegerile parlamentare, autorii proiectului propun extinderea până la 111 a numărului maxim de persoane, care pot fi incluse în lista de candidați a unui partid politic sau bloc electoral. De asemenea, lista de candidați va putea fi modificată cu cel târziu zece zile până la data alegerilor.

Documentul mai propune revizuirea condițiilor speciale pentru candidații la funcția de primar. Astfel, vârsta minimă necesară va fi redusă de la 25 la 23 de ani. Totodată, candidații la funcția de primar vor trebui să aibă studii medii generale, studii medii de specialitate sau studii superioare.

Prevederile noului Cod electoral urmează să fie supuse, în continuare, consultărilor publice, după care proiectul de lege va fi propus spre adoptare în plenul Parlamentului.  

Zilele trecute, în cadrul audierilor publice pe marginea proiectului noului Cod Electoral, deputatul din Adunarea Populară a Găgăuziei, Gheorghe Leiciu, a solicitat să fie efectuate modificări la Codul Electoral, astfel încât să documentul să ofere posibilitatea ca reprezentanții acestei regiuni autonome să aibă cinci mandate în Legislativul de la Chișinău. Potrivit lui Leiciu, cinci mandate oferite găgăuzilor ar respecta proporționalitatea în raport cu populația acestei regiuni. Dacă nu va fi dat curs propunerii, Gheorghe Leiciu menționează că găgăuzii ar putea ignora alegerile parlamentare dar și pe cele prezidențiale. În ciuda amenințărilor din partea găgăuzilor, propunerea nu se regăsește în proiectul noului Cod Electoral, aprobat joi în prima lectură de Parlament. 

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Găgăuzii vor 5 mandate în Legislativ. În caz contrar, amenință să ignore parlamentarele și prezidențialele

26 iulie 2022, 15:07

Găgăuzii vor 5 mandate în Legislativ. În caz contrar, amenință să ignore parlamentarele și prezidențialele

26 iulie 2022, 15:07

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram