Război în Ucraina, ziua 177: Explozii în Crimeea și tensiune la Zaporojie. Zelenski anunță condiția pentru negocierile de pace

economic

Votat de Guvern: Antreprenorii vor putea obține vouchere sau granturi ca să-și dezvolte și internaționalizeze afacerile

03 august 2022, ora 17:32
Distribuie:

Întreprinderile Mici și Mijlocii (ÎMM) vor avea posibilitatea să depună solicitări suplimentare, până la atingerea plafonului maxim al grantului acordat prin Programul de creștere a competitivității ÎMM și internaționalizarea acestora. Anterior, se admitea depunerea unei singure cereri, astfel antreprenorul nu putea beneficia de resursele care nu au fost solicitate până la plafon. O hotărâre în acest sens a fost aprobată, miercuri, 3 august, de Executiv, în scopul îmbunătățirii programului.  

Alte prevederi se referă la emiterea Business Voucherelor de către Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenorilor (ODA). Acestea prevăd simplificarea procedurii de accesare a serviciilor de consultanță, având opțiunea de a contracta un prestator de servicii de consultanță dintr-o listă predefinită sau de a accesa pachete de servicii formate în prealabil de către ODA.

Prin intermediul Programului, ÎMM pot obține suport în cadrul a doi piloni: formarea competențelor antreprenoriale prin schema de business voucher, pentru achiziționarea serviciilor de dezvoltare a afacerii, dar și suport financiar prin mecanismul de „Grant” pentru sporirea competitivității, productivității și internaționalizarea afacerii.

În cadrul acestui Program, pe parcursul anului curent, au fost aprobate 25 de Business vouchere în valoare de 1.8 milioane de lei și 30 de granturi în valoare de 42.3 milioane de lei. Valoarea totală a proiectelor investiționale este de 92.7 milioane lei.

Pentru implementarea Programului, în bugetul de stat, pentru anul 2022, sunt alocate 70 de milioane de lei.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram