Război în Ucraina, ziua 131: Prognoză oficială privind sfârșitul războiului. Kievul anunță suma necesară reconstrucției

social

Bursele sportivilor de performanță vor fi dublate. Proiectul, votat în prima lectură de Parlament

Foto simbol
09 iunie 2022, ora 18:52
Distribuie:

Sportivii de performanță, care au premii la discipline olimpice, vor primi burse de două ori mai mari. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi, 9 iunie, în prima lectură, cu votul a 70 de deputați.

Documentul stipulează dublarea valorii burselor, care, în prezent, variază între 3.000 și 25.000 de lei, în funcție de performanța obținută de sportiv. Astfel, după intrarea în vigoare a modificărilor legislative, cuantumul burselor de performanță va începe de la 6.000 de lei și va ajunge până la 50 de mii de lei.

„Prin creșterea cuantumului burselor pentru sportivi, noi, de fapt, le oferim lor resurse să-și acopere cheltuielile aferente, pentru că ei deja o fac și poartă pe umerii lor povara financiară de a practica sportul de performanță și de a reprezenta Republica Moldova”, a declarat autorul proiectului, deputatul Adrian Băluțel.

O altă prevedere a proiectului de lege este reglementarea la nivel legislativ a măsurilor de protecție socială și asigurare financiară a sportivilor de performanță. În prezent, acest lucru este reglementat parțial, la nivel de hotărâre de Guvern.

Pentru majorarea burselor de performanță, sunt prevăzute cheltuieli de până la 15 milioane de lei. Banii vor fi realocați din bugetul prevăzut pentru activități sportive, care, până acum, nu au fost utilizați.

În prezent, 114 sportivi din țara noastră beneficiază de burse de performanță și doar zece dintre ei primesc o alocație lunară de peste 10 000 de lei.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Veste bună pentru sportivii de performanță: Guvernul a aprobat avizul privind dublarea burselor lunare

08 iunie 2022, 16:06

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram