Război în Ucraina, ziua 221: Mesaj optimist de la Zelenski și cadou din Germania. UE: "Rusia e pe cale să piardă"

timp liber

/HOROSCOP/ Zi plină de contradicții pentru Berbeci și agitată pentru Balanțe. Săgetătorii trebuie să țină cont de vocea rațiunii

11 septembrie 2022, ora 09:30
Distribuie:

Taurii ar fi bine să domolească impulsurile războinice, mai ales în momentele în care interacționează cu cei dragi.

Horoscop Berbec – 11 septembrie 2022: Este o zi plină de contradicții, cu numeroase momente de confuzie provocată de distanța dintre ceea ce dorești tu, în acest moment, și ce se poate face, concret.

Horoscop Taur – 11 septembrie 2022: Ar fi bine să domolești impulsurile războinice, mai ales în momentele în care interacționezi cu cei dragi, ca să nu provoci alte probleme. Să fii generos și calm este o alegere foarte bună. 

Horoscop Gemeni – 11 septembrie 2022: Te agiți și mai mult decât de obicei, dar fără cine știe ce rezultate. Ar fi bine să-ți economisești forțele și să le direcționezi către un scop clar, ca să nu te epuizezi degeaba. 

Horoscop Rac – 11 septembrie 2022: Poate că nu vei reuși să faci față tuturor solicitărilor, dar nici nu ar trebui să încerci pentru că astăzi ne cuprinde pe toți o agitație inutilă. Dacă vei reuși să-ți păstrezi calmul și să îți rezolvi problemele urgente, vei avea motive să fii mulțumit. 

Horoscop Leu – 11 septembrie 2022: Este o zi care te îndeamnă la domolirea oricăror porniri care ar putea accentua starea de agitație care te va cuprinde, și din cauza celor din jur. Este important să rezolvi mai puține probleme, dar să rămâi calm și cumsecade.

Horoscop Fecioară – 11 septembrie 2022: Vei avea impresia că ai ocazii pe care nu le-ai avut niciodată și că trebuie să rezolvi totul acum. Prudența ar trebui să apară chiar în aceste momente și să tempereze pornirile de acest fel. 

Horoscop Balanță – 11 septembrie 2022: E mare agitație, în special în legătură cu bunurile pe care le deții împreună cu altcineva. Se pune problema unei împărțiri, dar ai senzația că oricare variantă te-ar nedreptăți. 

Horoscop Scorpion – 11 septembrie 2022: Poate ar trebui să-ți stabilești un scop clar pentru ziua de astăzi, ca să faci economie de resurse, să nu te implici în tot ce se petrece sub ochii tăi. Ai putea alege să te ocupi de o problemă importantă a partenerului de cuplu, de exemplu. 

Horoscop Săgetător – 11 septembrie 2022: Se conturează un context care poate crea valuri, mai mari sau mai mici, pe plan profesional și social. Este bine să-ți temperezi tendințele revoluționare și să ții cont și de vocea rațiunii. 

Horoscop Capricorn – 11 septembrie 2022: Ești pus pe fapte mari și asta se vede cel mai bine în planurile pe care le pui la cale pentru a recuceri un anumit teritoriu, fie el în inima unei persoane speciale, fie în plan concret, de exemplu să recuperezi o poziție anume pe plan profesional.

Horoscop Vărsător – 11 septembrie 2022: Ești pe punctul de a răscoli probleme vechi din familie și din trecutul personal, din motive pe care tu le înțelegi foarte bine, dar ceilalți, nu. Poate ar trebui să încerci, măcar, să explici ce ai de gând. 

Horoscop Pești – 11 septembrie 2022: Poți provoca o adevărată furtună în anturaj cu solicitările tale care, combinate cu planurile lor, vor duce la numeroase schimbări pentru toți. Ar fi bine să îți stabilești scopuri clare, pe termen scurt și mediu.

Sursa: Libertatea

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

timp liber

Ziua internațională a cafelei: Cele 7 etape în procesul de realizare a lichidului revigorant

01 octombrie 2022, ora 12:03
Distribuie:

Ziua internaţională a cafelei este marcată, în fiecare an, în 1 octombrie, fiind dedicată cafelei şi iubitorilor acestei savuroase băuturi, dar şi milioanelor de oameni implicaţi în lungul proces de producere a acesteia, de la fermieri la specialiştii în prăjirea cafelei şi de la cei care o prepară la proprietarii magazinelor de cafea.

Însă, Ziua internaţională a cafelei marchează şi momentul în care toţi cei implicaţi în procesul de producere a cafelei - de la fermier şi până la consumator - trebuie să se concentreze pe o serie de activităţi de îmbunătăţire continuă pentru un viitor al cafelei. Există şapte etape în procesul de realizare a cafelei, pornind de la boaba de cafea şi până la lichidul revigorant din ceaşcă: culegerea boabelor de cafea, apoi, spălarea, uscarea, separarea boabelor în funcţie de mărime şi calitate, prăjirea acestora, degustarea cafelei propriu-zise (cupping coffe) pentru evaluarea profilului de aromă al acesteia în funcţie de dulceaţă, aciditate, senzaţia produsă în cavitatea bucală, echilibru şi aromă, şi în cele din urmă, savurarea unei cafele. Pentru fiecare dintre aceste etape există persoane special instruite, fiecare cu propria sa expertiză, care joacă un rol extrem de important în producerea cafelei, scrie Agerpres.

Cafeaua se confruntă, în prezent, cu o problemă dramatică, întrucât preţurile pe care producătorii le primesc sunt cu peste 30% sub media ultimilor zece ani, ameninţând mediul de viaţă al fermierilor şi al familiilor lor.

În 2020, criza preţurilor cafelei a fost agravată de pandemia de COVID-19 şi, ca atare, există nu numai o ameninţare serioasă privind mijloacele de trai ale fermierilor de cafea de astăzi, ci şi un risc dramatic al viitorului cafelei, cu un număr tot mai mare de tineri din fermele producătoare de cafea care pleacă din "afacerea familiei" către alte zone şi locuri de muncă pe care le consideră progresiste şi mai profitabile pentru viitorul lor. Mai mult, femeile antreprenoare au fost afectate în mod disproporţionat de aceste provocări, în special în ţările producătoare.

Prima Zi internaţională a cafelei dedicată atât producătorilor, cât şi iubitorilor de cafea, a fost marcată în 1 octombrie 2015, şi a coincis cu cea de-a 115-a sesiune a Consiliului Internaţional al Cafelei (ICC) şi cu primul Forum global al cafelei (GCF), desfăşurat în cadrul Expo Milano (1 mai-31 oct. 2015), un eveniment la care au participat peste 150 de state. Decizia privind stabilirea unei zile internaţionale dedicate cafelei a fost luată de statele membre ale OIC, în martie 2014.

Organizaţia Internaţională a Cafelei a fost înfiinţată în 1963, la Londra, sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite, deoarece cafeaua verde neprăjită avea o mare importanţă economică şi era una dintre cele mai tranzacţionate mărfuri agricole din lume. OIC administrează Acordul internaţional privind cafeaua (ICA), un instrument important în ceea ce priveşte dezvoltarea cooperării. Primul Acord a intrat în vigoare în 1962 pentru o perioadă de cinci ani. Alte acorduri au fost semnate în 1968, 1976, 1983, 1994 şi 2001. Cel mai recent Acord a fost adoptat de Consiliu în septembrie 2007 şi a intrat în vigoare la 2 februarie 2011. La data de 4 februarie 2020, Organizaţia Internaţională a Cafelei număra 49 de membri, respectiv 43 de ţări membre exportatoare şi 6 ţări membre importatoare (inclusiv Uniunea Europeană).

Etiopia este considerată a fi locul de naştere al arborelui de cafea şi al culturii de cafea. Astăzi, arborele de cafea este cultivat în peste 70 de ţări, în principal în America Latină, Asia de Sud şi Sud-Est, precum şi în Africa.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram