O seară incendiară a fost astăzi-seara pe scena Eurovision Song Contest 2022 din Torino. Din cele 18 țări care s-au prezentat, alte 10 au acces în marea finală de sâmbătă. Reprezentantul României, WRS, a ajuns în finală. Piesa sa, „Llamame”, a convins juriul și publicul.
Printre țările care s-au calificat din semifinala a doua, se numără: Belgia, Cehia, Azerbaidjan, Polonia, Finlanda, Estonia, Australia, Suedia, România și Serbia.
Cipru, Georgia, Irlanda, Israel, Macedonia de Nord, Malta, Montenegro și San Marino au ratat calificarea și nu vor cânta pe scena de la Torino în 14 mai.
Abia după finala Eurovision, vor fi publicate pozițiile ocupate de țări în semifinale.
TV8.md reamintește că Trupa Zdob și Zdub și orchestra fraților Advahov au evoluat în prima semifinală sub numărul 9, iar datorită voturilor obținute, Republica Moldova s-a calificat în marea finală.
Celelalte țări din prima semifinală, care au obținut biletul pentru sâmbătă, se numără: Elveția, Armenia, Islanda, Lituania, Portugalia, Norvegia, Grecia, Ucraina și Țările de Jos.
Cele patru țări fondatoare: Italia, Franța, Spania și Germania, evoluează direct în finală.
Potrivit caselor de pariuri, melodia Ucrainei continuă să fie printre favorite la câștigarea trofeului, iar pe locul doi se află Marea Britanie, urmată de Suedia și Italia.
Show-ul este prezentat de Laura Pausini, Alessandro Cattelan și Mika. Marea finală Eurovision 2022 va avea loc în data de 14 mai.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md