Război în Ucraina, ziua 90: Rusia a preluat controlul a 5 fabrici din industria de apărare

social

/VIDEO/ Un microbuz de rută, la un pas să lovească un bărbat pe trecerea de pietoni: Poliția a identificat șoferul

13 mai 2022, ora 13:20
Distribuie:

Un microbuz de rută era cât pe ce să strivească un bărbat chiar pe trecerea de pietoni. Incidentul s-a produs pe strada Ion Creangă din Capitală. Oamenii legii susțin că au identificat șoferul.

UPDATE: Acesta are 63 de ani și conducea un microbuz de rută. Bărbatul le-a comunicat polițiștilor că a observat târziu pietonul, încercând să evite impactul.

Șoferului i-au fost întocmite trei procese verbale pentru „Încălcarea regulilor de exploatare a vehiculelor”, “Nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere…” și “Încălcarea regulilor de oprire şi neacordarea de prioritate pietonilor şi altor participanţi la traficul rutier”.

Oamenii legii susțin că materialele urmează să fie remise în instanța de judecată. Pe lângă sancțiuni, bărbatul riscă să fie privat de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an.

Filmulețul video a fost făcut public pe rețeaua de socializare Facebook. În el este surprins bărbatul care a pășit pe trecerea de pietoni, iar un microbuz de rută care mergea cu viteză, se pare că nu a reușit să frâneze când a văzut pietonul și a încercat să-l ocolească. Din fericire, bărbatul nu a fost lovit, doar a căzut jos și a tras o sperietură pe măsură.

Contactată de echipa TV8.md, ofițerul de presă al IGP Chișinău, Natalia Stati, ne-a precizat că oamenii legii urmează să identifice șoferul, iar pentru încălcarea regulilor de oprire și neacordarea de prioritate pietonului și altor participanți la traficul rutier, va fi tras la răspundere.

sursa video: Facebook - Типичная Молдова

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram