Uniunea Europeană s-a mutat, pentru câteva ore, în Piața Marii Adunari Naționale, unde, astăzi, s-a marcat Ziua Europei. Micii și berea germană, condimentate cu muzică și dans au fost deliciul vizitatorilor.
Piața Marii Adunări Naționale a arătat ca un imens furnicar. Sute de oameni au venit să afle curiozități despre țările din Uniunea Europeană. Punctul de atracție a fost, însă, stand-ul german, acolo vizitatorii au făcut cozi imense la grătarele cu mici și bere.
„Foarte bine, fain. Zi frumoasă, după așa o ploaie e minunat acum. Ne simțim că suntem în Europa. Am fost la mai multe stand-uri, am luat mai multe pliante și am făcut cunoștință. Mi-a plăcut, mai ales, acesta, german, și am decis să gustăm din mâncarea lor.”
„Vreau să fac cunoștință cu ce prezintă ambasadele, informații să primesc ca să fiu la curent.”
„Eu am luat harta României, vreau să cunosc toate orașele din România, în special, mă interesează stațiunile balneare.”
„Sărbătorim sărbătoarea noastră și pe viitor, Ziua Europei. Împreună cu prietenii și familia așa cum se cuvine la moldoveni.”
Un colțișor aparte au avut și unele ONG-uri, care le-au prezentat oamenilor diverse proiecte susținute de Uniunea Europeană.
„ Astăzi, ne-am alăturat și noi sărbătorii Zilei Europei, pentru a fi solidari și a celebra pacea și solidaritate în întreaga lume.
„Astăzi, am dori cu ocazia Zilei Europei să promovăm sprijinul Uniunii Europene.”
Cei mai încântați de eveniment au fost copii, care s-au bucurat de diverse activități interactive. Au participat la ateliere, concursuri și au fost pictați pe față, unii au ales să-și deseneze pe obraj steagul Ucrainei, în semn de solidaritate.
”- Nu știu, aici, trebuie să iei piesele și să nu cadă jos. - Și-ți place? - Da.”
„- Ce faci astăzi aici? - Am venit cu mama și fac scrisori pentru bunica mea.” „Desenez. - Văd că și pe față ai ceva desenat?- Am floricele și steagul Ucrainei. - De ce ai ales anume asta să-ți pictezi? -Pentru că eu iubesc Ucraina, și-mi pare rău de ce se întâmplă acolo.”
„Noi ne plimbam și am văzut că aici e sărbătoare, și am venit, am vrut să-mi bucur copilul.”
Sărbătoarea se va încheia cu un concert în aer liber la care vor evolua interpreți din țară, precum Ana Cernicova și Pașa Parfeni, dar și o formație din Ucraina. Iar începând cu ora 21.00 Arcul de Triumf va fi iluminat în culorile drapelului Uniunii Europene. Sloganul evenimentului în acest an este Solidaritate pentru Pace.