social

A sărit la bătaie la polițiști după ce a fost prins băut la volan. Este isprava unui bărbat din Râșcani

08 ianuarie 2022, ora 09:33
Distribuie:

A sărit la bătaie la agenții de patrulare după ce a fost prins băut la volan. Este isprava unui bărbat de 34 de ani din raionul Râșcani.

Incidentul s-a produs în ziua de Crăciun pe stil vechi. Bărbatul a fost somat să oprească pe dreapta după ce  au constatat că acesta, la volanul  automobilului său de marca BMW înmatriculat în Germania, se deplasa cu viteza de 116 km/h prin localitate,  unde limita admisibilă este de 50 km/h.

Bărbatul s-a oprit, dar a refuzat să se prezinte și a adoptat, din start, un comportament agresiv. Iar atunci când i s-a cerut să treacă testul alcoolscopic, bărbatul, în general, a sărit la bătaie și a rupt uniforma de serviciu a polițiștilor.

Acesta a fost imobilizat și escortat la poliție. Acum, șoferul buclucaș s-a ales cu două dosare. Unul penal, pentru că a refuzat să fie supus testului alcoolscopic, iar altul contravențional – pentru opunerea de rezistență în momentul reținerii. Iar pentru depășirea limitei de viteză s-a ales cu o amendă de 1800 de lei și 5 puncte de penalizare.

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram