Averea fostului președinte ucrainean, Petro Poroșenko, pusă sub sechestru

06 ianuarie 2022, ora 18:02
Distribuie:

Tribunalul raional Pecersk din Kiev a pus sechestru pe proprietăţile fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, împotriva căruia, în urmă cu câțiva ani, a fost deschis un dosar penal de înaltă trădare. Printre bunurile ajunse sub sechestru se numără mai multe apartamente, acțiun și terenuri. 

Avocații lui Poroșenko susține că măsura de aplicare a sechestrului ar avea tentă politică și au anunțat că o vor contesta în instanța superioară. 

Ex președintele ucrainean a fost plasat la sfârșitul anului trecut sub anchetă oficială pentru înaltă trădare, fiind acuzat de legături cu finanţarea forţelor separatiste în regiunea Donbas din est, relatează Reuters.

Biroul de stat pentru investigaţii al Ucrainei a declarat într-un comunicat că Poroşenko este suspectat de „facilitarea activităţilor” unor organizaţii teroriste într-o conspiraţie cu un grup nenumit de persoane, inclusiv unii oficiali de rang înalt din Rusia.

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram