social

Avocatul Poporului cere Guvernului să asigure compensarea cheltuielilor în contextul scumpirilor energetice

15 ianuarie 2022, ora 10:39
Distribuie:

Avocatul Poporului solicită Guvernului să elaboreze mecanisme de susținere a populației și inclusiv pentru grupurile vulnerabile, prin care să asigure compensarea cheltuielilor în contextul majorării tarifelor la resursele energetice, produselor alimentare,  serviciilor comunale și celor de consum.

Potrivit instituției aceste mecanisme ar contribui ca anumite categorii săciale să nu se aprofundeze în sărăcie, dar și pentru a asigura o justiție socială și realizarea dreptului la protecție socială.

„Deși anterior Avocatul Poporului a recomandat stabilirea unui minim de existență pentru persoanele din grupurile sociale vulnerabile, minimul de existență pentru aceste categorii de persoane nu este estimat până în prezent, fapt care aprofundează vulnerabilitatea lor financiară. De sărăcie extremă suferă majoritatea persoanelor cu dizabilități și beneficiari ai alocațiilor sociale, precum și 11,3% din copii, față de 10,7% din totalul populație”, se arată într-un comunicat emis de instituție.

Rata sărăciei absolute în Republica Moldova rămâne a fi înaltă (25,2% în 2019), iar 10,7% din populație se află sub pragul sărăciei extreme. Existența sărăciei extreme larg răspândite inhibă exercitarea deplină și efectivă a drepturilor omului; atenuarea sa imediată și eventuala eliminare trebuie să rămână o prioritate pentru stat.

„Avocatul Poporului consideră că sunt necesare măsuri suplimentare urgente, atât pe termen mediu, cât și pe termen lung, orientate spre asigurarea protecției sociale și susținerea eficientă a grupurilor vulnerabile, în contextul creșterii tarifelor la resursele energetice și pentru serviciile comunale, a prețurilor la produse alimentare și cele de consum”.

Potrivit reprezentanților instituție în primul rând de ajutor trebuie să aibă parte beneficiarii de pensii, în special pensii de dizabilitate, beneficiarii de alocații sociale, părinții care își cresc singuri copiii/se află în concediul de îngrijire a copilului sau în situație de șomaj și familiile cu copii sunt cele mai afectate categorii de persoane în situația dată.

Instituţia Avocatul Poporului are misiunea de a supraveghea respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi a legalităţii, care implică şi funcţiile de cercetare şi control a administraţiei publice; mediere sau  sugerare a unor noi măsuri legale; sancţionare sau  penalizare a autorităţilor, care provoacă prejudicii în  activitatea instituţiei.

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram