social

Deputatul fugar și fără imunitate, Ilan Șor, cere convocarea ședinței extraordinare a Parlamentului. Socialiștii solicită același lucru

12 ianuarie 2022, ora 10:46
Distribuie:

Deputatul fugar și fără imunitate, Ilan Șor, cere, într-o postare pe Facebook,  convocarea unei ședinței extraordinare a Parlamentului.

„Solicit apel urgent al Parlamentului pentru adoptarea unui proiect de lege elaborat de deputații Partidului ȘOR, care prevede compensarea sută la sută a tarifelor la consumul de gaze naturale pentru toți consumatorii. Totodată, așteptăm publicarea contractului  cu Gazprom, care dăunează țării, cetățenilor”, scrie Șor în postarea sa pe Facebook. Totodată, Șor cere Guvernului să instituie o celulă de criză și să elaboreze, în regim de urgență, un plan de acțiuni de ieșire din criză.

Tot astăzi, o solicitare similară a fost înaintată de Partidul Socialiștilor  în contextul situației legate de tariful la gaz. În comunicatul emis astăzi, PSRM mai cere audierea ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale,  Andrei Spânu. De asemenea, socialiștii cer Guvernului să înghețe creșterea tarifelor.

„Din câte se știe, în perioada pandemiei, cele mai liberale țări din lume au aplicat aceste măsuri. Cabinetul de miniștri, Președintele țării trebuie să inițieze negocieri directe cu producătorii și furnizorii de energie electrică pentru a obține reducerea prețurilor. Guvernarea este obligată să identifice fonduri și să elaboreze mecanisme funcționale de compensare a pierderilor financiare ale populației, provocate de creșterea galopantă a costului vieții”, se arată în comunicatul PSRM.

Socialiștii acuză guvernarea PAS de promovarea politicii „de genocid împotriva poporului propriu”.

„S-ar putea ca guvernarea să nu cunoască că populația Moldovei nu este constituită din funcționari, businessmani, ONG-işti şi rude ale liderilor partidului de la guvernare. Aici oamenii sunt nevoiți să supraviețuiască”, menționează socialiștii.

Se întâmplă după ce, ieri, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a declarat, în cadrul unei emisiuni TV, că prețul la gaz ar putea crește și mai mult în perioada imediat următoare. Iar noul tarif ar putea crește de la 11 lei la 14 lei și 17 de bani.

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram