social

/DOC/ Fostul rector al unei universități din Moldova ar fi obținut aproximativ 15 mii de euro după ce a semnat mai multe ordine

12 ianuarie 2022, ora 09:25
Distribuie:

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constat că fostului rector al Universității de Stat din Cahul „B. P. Hasdeu”, Andrei Popa, a admis conflicte de interese cu propria persoană. În anul 2009, când a venit în funcția de rector acesta a semnat o serie de ordine de pe urma cărora a obținut beneficii materiale și nemateriale.

Mai exact, datorită desemnării sale în calitate de membru al echipelor de implementare a proiectelor internaționale, acesta a obținut venituri în sumă totală de aproximativ 15 mii de euro, și-a repartizat echipament procurat în cadrul proiectului, a beneficiat de deplasări în alte țări, s-a bucurat de instruiri, perfecționare didactică și dezvoltare profesională, a dobândit o posibilitate de a-și îmbunătăți reputația și a-și menține poziția onorifică.

„ANI nu contestă performanțele profesionale individuale ale fostului rector și aportul său pentru asigurarea bunei funcționări a Universității din Cahul, însă, la capitolul respectării legislației speciale a ANI, acesta a dat dovadă de iresponsabilitate”, potrivit unei note emise de instituție.

Din motiv că acesta nu a declarat instituției ierarhice superioară conflictele de interese, acestuia i-a fost aplicată interdicția de a exercita funcţii publice și funcţii de demnitate publică, cu excepţia funcţiilor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

Amintim că în iunie 2020, fostul rector a fost stabilit de ANI cu un alt conflict de interese în raport cu ginerele său, pe care l-a angajat în cadrul instituției. Atunci actul a fost contestat în instanța de judecată, iar ANI a obținut câștig de cauză în prima instanță.

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram