/DOC/ Recursul lui Stoianoglo, împotriva deciziei CSP prin care a fost pornită urmărirea penală în privința sa, respins de CSJ

03 ianuarie 2022, ora 17:42
Distribuie:

Alexandru Stoianoglo pierde și la Curtea Supremă de Justiție. Recursul șefului suspendat al Procuraturii Generale împotriva deciziei Consiliului Superior al Procurorilor, prin care a fost pornită urmărirea penală împotriva sa, a fost respins. Magistrații înaltei instanțe au menținut încheierea din 2 noiembrie a Curții de Apel. Decizia este irevocabilă. 

Alexandru Stoianoglo a fost suspendat la începutul lunii octombrie din fucția de șef al Procuraturii Generale. El a fost ulterior reținut și plasat în arest preventiv. În prezent, se află sub control judicar. Procurorul general suspendat este învinuit pe cel puțin cinci capete de acuzare. Este vorba despre abuz de serviciu, corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu.

A doua zi după reținerea lui Alexandru Stoianoglo, CSP a decis să îl înainteze la funcția de procuror general interimar pe procurorul Dumitru Robu. Președinta țării, Maia Sandu a semnat în aceeași zi ordinul de numire a acestuia în funcție.

 

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram