timp liber

Formează un cuplu? Renato Usatîi și modelul Nina Crețu, Revelion împreună în Spania

01 ianuarie 2022, ora 09:55
Distribuie:

Nici nu a început bine, că deja 2022 ne surprinde! Noutatea acestui început de an vine de la fostul primar de la Bălți, Renato Usatîi și modelul moldovean, Nina Crețu - sora actorului Emil Crețu. 

Cei doi par să formeze un cuplu. Renato și Nina au sărbătorit Revelionul împreună, în Spania. 

Puțin după miezul nopții, modelul a postat pe pagina sa de Instagram câteva poze lângă brad, în care apare în brațele cunoscutului politician. Ambii zâmbesc și par extrem de fericiți împreună. În una dintre fotografii apare și sora lui  Renato, Veronica. 

În dreptul fotografiilor, Nina Crețu a scris și un mesaj de felicitare, fără să confirme relația cu fostul primar. 

„Ultimele clipe ale anului 2021 sunt pe cale să-și pronunțe verdictul final, iar noul an iată că ne apare promițător la ușă. Un început ce se prevede a fi plin de speranță, pace și iubire, că doar asta ne face să trăim din plin fiecare fracțiune de timp din viața !!! Cu această specială ocazie, vă doresc să fiți iubiți precum oferiți iubirea, să multiplicați clipele care vă fac cu adevărat împliniți cu sine înșivă și cei din jurul vostru, umpleți cu bunătatea voastră golurile din inimile celor mai puțin fericiți, dăruiti dragoste pe care fiecare o vrea la schimb. Liniștea și armonia să-și pronunțe mereu prezența în familiile voastre, iar curajul și sinceritate să vă fie mereu călăuză. Un an nou fericit tuturor!!!”, a scris Nina Crețu pe Instagram. 

Aceleași fotografii, însoțite același mesaj, au fost postate și pe pagina de Facebook a lui Renato Usatîi. 

Tânăra poartă o rochie albă, midi, iar politicianul - o pereche de blugi, la care a asortat o cămașă albă și un sacou. De altfel Renato Usatîi pare să i slăbit destul de mult. 

Urmăritorii celor doi s-au arătat uimiți. O parte i-au felicitat. „La mulți ani fericiți, alături de cei dragi sufletului!”, „Să fiți Fericiți!”,  „Dragostea nu are vârstă!! Sarbatori fericite la tot”, au scris unii oameni. 

Alții au făcut glume pe seama presupusei lor relații. „Emilian tamada la nunta sa fie”, „Aista îi vreun challenge nou la noi în MD văd”, au scris alții. 

Renato Usatîi are 43 de ani, iar Nina Crețu - 21. 

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram