social

Fostul primar de Băcioi și un primar din raionul Criuleni au încălcat legea. Ce a constat ANI

25 decembrie 2021, ora 11:06
Distribuie:

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese de către un fost primar al localității Băcioi, municipiul Chișinău și primarul satului Bălăbănești din raionul Criuleni.

Fostul primar de Băcioi a admis un conflict de interese cu tatăl său, care deține funcția de consilier local. Astfe, în timp ce își exercita mandatul, în anul 2015 a semnat în favoarea tatălui său patru titluri de autentificare a dreptului deținătorului de teren, care au fost aprobate printr-o decizie a Consiliului local.

 Deși, aceste acte au fost aprobate de Consiliul local, odată ajunse pe masa primarului, acesta ar fi trebuit să se abțină de la semnătură și să declare situația de conflict de interese apărut în raport cu tatăl.

Prin urmare, dat fiind faptul că încălcarea a fost săvârșită în baza legislației anterioare anului 2016, în privința fostului primar nu se vor aplica interdicții, doar se constată încălcarea printr-un act de constatare.

Primarul satului Bălăbănești din raionul Criuleni, care s-a aflat în conflict de interese cu soția și ginerele, va primi o sancțiune pentru nedeclararea și nesoluționarea conflictelor de interese cu aceste persoane apropiate.

Acțiunile primarului au avut loc în anul 2020, când a examinat anumite cereri depuse de către soția sa și o firmă gestionată de ginerele său.

Acesta a prelungit contractul indvidual de muncă pentru o perioadă neterminat pentru soția sa, în calitate de condabil. Soția fiind angajată în calitate de contabil din anul 2015. De menționat că, alesul local a obținut mandatul în rezultatul alegerilor locale din anul 2019.

În privința ginerelui, primarul a soluționat cererile firmei administrată de către acesta, care are o activitate în domeniul agriculturii. Documentele încheiate vizau cereri cu privire la calcularea unor pagube înregistrate în august 2020, certificatele de confirmare privind deținerea și prelucrarea unor suprafețe de teren și actul de constatare a pagubelor.

Firma respectivă a depus ulterior aceste acte către Agenția de Intervenții și Plăți în Agricultură pentru obținerea unor ajutoare financiare privind compensarea pierderilor suportate.

Nici în acest caz, primarul nu  a declarat la ANI conflictele de interese cu rudele sale. Respectiv, se va alege cu o sancțiune conform Codului Contravențional ar Republicii Moldova.

 

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram