social

Fostul șef SPPS, Iaroslav Martin, care și-a cusut la comandă uniformă cu fire aurite, pus sub învinuire

Foto: zdg.md
10 ianuarie 2022, ora 17:25
Distribuie:

Fostul șef al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS),  Iaroslav Martin a fost pus sub învinuire de către procurorii anticorupție. El este cercetat penal pentru depășirea atribuțiilor de serviciu.

Procurora Mariana Cherpec, responsabilă de comunicare din cadrul Procuraturii Generale a confirmat ca în raport cu fostul șef al Serviciului de Protecție și Pază de Stat,  Iaroslav Martin i s-a schimbat calitatea procesuală din bănuit în învinuit, scrie Ziarul de Gardă.  

Iaroslav Martin este bănuit de exces de putere, după ce pe vremea când era director la SPPS, ar fi procurat pentru sine și angajații săi, între anii 2019 și 2020, insigne de apartenență corporativă și insigne cu număr individual de identificare în sumă de aproape 200 mii lei. Acesta și-a cusut la comandă uniforma de general ornată cu fire aurite.

Iaroslav Martin a devenit director al SPPS în  iunie 2019, în urma unui decret semnat de fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon. Iar pe 30 decembrie 2020, acesta a fost demis din funcție prin decretul semnat de președinta Republicii  Moldova, Maia Sandu. În iunie trecut, fostul șef al SPPS a contestat în judecată demiterea sa.

 

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram