social

Grupare specializată în falsificarea și vânzarea certificatelor COVID-19, descoperită de către polițiști

25 decembrie 2021, ora 13:33
Distribuie:

Polițiştii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord, sub conducerea Procuraturii Raionului Rîşcani, au efectuat percheziții vineri, 24 decembrie, la câteva persoane bănuite de elaborarea și vânzarea certificatelor COVID-19 falsificate. 

În rezultat au fost depistate și ridicate 32 de consimțăminte pentru acord la imunizare împotriva COVID-19, două certificate de vaccinare și jurnalul cu înscrieri ale persoanelor care ar fi fost deja vaccinate. 

Polițiștii de frontieră au stabilit că această rețea dispunea de tehnică modernă specială pentru imprimarea și prelucrarea imaginilor, cu ajutorul căreia elaborau documentele solicitate. La fel, membrii grupului lucrau după o schemă bine gândită, fiecare își avea rolul său în emiterea acestor documente. 

Actele descoperite aveau inscripția IMSP Mărculești din raionul Florești.

La baza demascării acestui grup infracțional a fost complexul de măsuri operative, desfășurat pe faptul depistării certificatelor COVID-19 falsificate în punctele de trecere a frontierei de stat. 

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală, iar persoanele documentate riscă amenzi de la 27 la 48 de mii de lei sau  închisoare de până la cinci ani.
 

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram