social

Ilegalități la punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene. Un bărbat a fost reținut în timp ce transporta ilegal 60 kg de pește

04 ianuarie 2022, ora 13:31
Distribuie:

Un bărbat de 28 de ani a fost reținut de către patrula Sectorului Poliției de Frontieră Cuconeștii Noi în timp ce transporta ilegal 60 de kg de pește de difere specii. Acesta este documentat de către polițiști, deoarece nu a putut prezenta actele necesare privind proveniența peștelui.

Totul s-a întâmplat luni, 3 ianuarie. Fiind stopat de către polițiști, conductorul mașinii în care se aflau două butelii a câte 200 litri fiecare, în care erau ținute speciile pescicole, a declarat că le-a procurat pentru uz personal. 

Conform procedurilor legale, au fost informați reprezentanții Inspectoratului pentru Protecția Mediului și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

Tot în această zi, polițiștii de frontieră au mai descoperit o ilegalitate. Un bărbat a încercat să treacă ilegal frontiera moldo-ucraineană. Acesta a fost observat cu ajutorul cu autorul mijloacelor speciale de observare folosite de către grănicerii ucraineni.

Fiind audiat, acesta a declarat că și-a dorit să revină acasă, însă din cauza că nu deține actele necesare pentru trecerea frontierei de stat, a apelat la această metodă.

Pe cazul dat, polițiștii de frontieră din Direcția regională NORD continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, iar pedepsele urmează a fi stabilite. 

 

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram