social

Litvinenco, după anularea decretului prin care Clima a fost demis: „Se mai încearcă diverse acrobații juridice”

31 decembrie 2021, ora 14:02
Distribuie:

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco a venit cu o reacție la scurt timp după ce Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani a anulat decretul prin care președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anulat decretul fostului șef de stat, Igor Dodon, privind numirea lui Clima în fruntea CA Chișinău. 

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Litvinenco face trimitere la „clanurile mafiote” din justiție. 

„Clanurile mafiote din domeniul justiției se fac a nu înţelege un lucru elementar: timpul lor a expirat, iar modul în care banul şi traficul de influenţă făceau dreptate a trecut”, a scris ministrul Justiției. 

„Lucrurile sunt ireversibile. Evident, se mai încearcă diverse acrobații juridice, inclusiv înainte de Revelion, când lumea este ocupată cu alte lucruri. Dar totul va fi în zadar, fiindcă cetățenii Republicii Moldova vor eliminarea clanurilor corupte şi un sistem de justiție unde în prim-plan este pus interesul public. Iar noi vom îndeplini ceea ce am promis oamenilor. Pentru că aşa este corect”, a adăugat Sergiu Litvinenco.

Amintim că potrivit unei decizii luate vineri, 31 decembrie, de magistratul Judecătoriei Râșcani, Alexei Paniș, Vladislav Clima rămâne în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. 

Asta după ce în 28 mai, Maia Sandu a anulat decretul prin care Vladislav Clima a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău, întrucât, potrivit ei, CSM ar fi încălcat procedurile legale și ar fi admis un conflict de interese inadmisibil, atunci când a propus numirea lui Clima în această funcție.

Ulterior, în data de 14 iulie, Clima a acționat-o în judecată pe președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Magistratul a solicitat Judecătoriei Chișinău să fie verificată legalitatea decretului prin care a fost demis din funcția de președinte al Curții de Apel.

L-am contactat pe Vladislav Clima, pentru a-i cere o reacție la decizia judecătorească. După ce a obținut câștig de cauză în prima instanță, judecătorul nu mai pare la fel de hotărât să revină în funcție, refuzând să ne spună clar dacă se întoarce la președinția CA Chișinău.

„Nu am spus că mă țin de funcție. Să nu perceapă lumea că mă țin de funcții, mă țin de legalitatea deciziilor luate. Trebuie să analizăm cu juriștii, mai există căi de atac, iar noi le așteptăm” , a declarat Vladislav Clima pentru TV8. 

De cealaltă parte, reprezentanții Președinției susțin că decizia Judecătoriei Râșcani va fi contestată în termenul prevăzut de legislație.

 

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram