social

Poliția de Frontieră dezminte informațiile apărute în presă privind reglările de conturi între contrabandiștii din Moldova și Ucraina care ar fi fost tăinuite de IGPF

27 decembrie 2021, ora 11:51
Distribuie:

Reprezentanții Poliției de Frontieră au venit cu o reacție în care dezmint informațiile apărute în presă, precum că Poliția de Frontieră ar fi tăinuit „o reglare de conturi între contrabandiștii din Republica Moldova și Ucraina”. Potrivit acestora, incidentul a fost raportat imediat conducerii superioare și s-au întreprins măsurile necesare.

„Informațiile publicate, nicidecum nu prezintă realitatea celor întâmplate recent în zona de responsabilitate a unui sector al Poliției de Frontieră, din contra au fost făcute publice probe din cadrul unei cauze penale. Până în prezent, în cadrul acesteia sunt cercetate acțiunile comise și se efectuează acțiuni de urmărire penală, despre rezultatul căreia vom reveni ulterior. Totodată, dezmințim faptul că polițiștii de frontieră ar fi fost în cârdășie cu „contrabandiștii” și ar fi facilitat desfășurarea acestor activități ilegale în zona de frontieră”, susțin reprezentanții Poliției de Frontieră.

Mai mult, aceștia declară că nu exclud varianta precum că cel care a scris despre incident, ar fi organizat și desfășura anterior activități ilegale în zona de frontieră.

„Nu excludem că informațiile apărute în public, au fost prezentate de către persoane care anterior au organizat și desfășurat activități ilegale în zona de frontieră și care, la moment, sunt deranjate de acțiunile întreprinse de către Poliția de Frontieră, pe dimensiunea contracarării criminalității transfrontaliere în zona de nord a țării. În pofida oricăror insinuări, reiterăm că acțiunile polițiștilor de frontieră, inclusiv a celor cu funcții de conducere în cadrul instituției, nu se realizează în baza indicațiilor, ci doar în baza cadrului legislativ, care reglementează activitatea de serviciu pentru asigurarea securității frontierei de stat”.

Reacția celor de la Poliția de Frontieră vine după ce, fostul director al companiei de stat MoldATSA, Sorin Stati, a făcut o postare în care a scris că la sfârșitul lunii noiembrie 2021, la hotarul țării cu Ucraina ar fi avut loc o reglare de conturi între contrabandiștii din Republica Moldova și cei din Ucraina, unde au fost trase mai multe focuri de armă.

 Mai mult, acesta spune că atât Procurtura cât și conducerea MAI nu a fost informată de acest incident, deoarece aceasta a fost indicația șefului Direcției Nord, Andrei Teut.

Sorin Stati susține că situația dată este investigată în prezent de către autoritățile Ucrainei. Acesta a atașat și un filmuleț video în care susține că „se vede cum sunt efectuate câteva focuri de armă în direcția Ucrainei”.

 

 

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram