social

Pretinsele autorități din stânga Nistrului nu cedează. Tiraspolul acuză Chișinăul și solicită mediatorilor să intervină

29 decembrie 2021, ora 14:39
Distribuie:

Pretinsele autorități separatiste de la Tiraspol nu cedează. Începând de astăzi,  a fost sistată activitatea tuturor punctelor moldovenești, de eliberare a numerelor neutre de înmatriculare a mijloacelor de transport din regiunea transnistreană „până la emiterea unor noi dispoziții”.

Poziția Tiraspolului a fost reiterată prin intermediul așa numitului minister al afacerilor externe din regiune, care pune pe seama Chișinăului toată responsabilitatea și consecințele acestei situații.

„Subliniem inadmisibilitatea acestei măsuri și absurditatea scuzelor Chișinăului. Altfel, judecând după logica moldovenească, blocarea lotului numerelor de înmatriculare RMN  înseamnă interzicerea intrării tuturor mașinilor transnistrene în Moldova sub același pretext inventat? În acest caz, Chișinăul ar trebui să fie conștient de toate consecințele unor asemenea acțiuni”, se arată în comunicatul”, se arată în comunicatul instituției separatiste.

Asta după ce ieri, Biroul politici de reintegrare a îndemnat Tiraspolul să revină în albia dialogului constructiv și să evite  măsurile cu caracter unilateral ce vor afecta drepturile locuitorilor din regiune și să renunțe la ideea suspendării activității punctelor de înmatriculare din stânga Nistrului.

Autoritățile separatiste din stânga Nistrului fac apel la participanții în formatul „5+2” să intervină și „să întreprindă măsuri pentru neadmiterea blocării circulației automobilelor transnistrene și revenirea părții moldovenești în poziție adecvată”. 

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram