social

Strigăt de disperare! Soția bărbatului decedat în accidentul produs pe șoseaua Balcani caută martori

06 ianuarie 2022, ora 01:09
Distribuie:

Soția bărbatului care a decedat în urma unui grav accident produs pe șoseaua Balcani caută cu disperare martorii care au văzut cum s-a produs tragedia. Femeia a rămas cu trei copii, iar singura dorință a acesteia este să se facă dreptate, pentru că se pasează vina pe soțul acesteia, deși, potrivit ei vinovat se face șoferul camionului.

„Vin cu un apel către toți, dacă cineva deține un video în care este surprins momentul impactului cu ajutorul unei camere de bord, anume când camionul a început să derapeze și s-a ciocnit cu mașina în care ne aflam. Căutăm martori, poate cineva a fost acolo sau a surprins momentul de la distanță, pentru că în urma noastră nu erau mașini. Ne-ar ajuta foarte mult și pe noi, dar și pe polițiști dacă cineva a surprins cum mergea camionul, cu ce vitează circula înainte ca să ne iasă în față”, a declarata soția care se afla pe scaunul pasagerului când s-a produs accidentul.

Potrivit spuselor femeii, poliția a stabilit că vinovat de producerea accidentului se face șoferul camionului însă compania ar pasa vina către soțul acesteia pentru a scăpat de achitarea pagubelor.

„Poliția a zis că el este vinovat, reieșind din toate circumstanțele. Șoferul ni s-a adresat, zicea că vrea să ajute, să compenseze pagubele, dar ce să luăm de la un șofer, săracul om. Eu am trei copii și mi-aș dori să știu dacă acolo au fost careva nereguli din partea companiei, de exemplu, nu au fost efectuate careva verificări tehnice a mașinii, poate a fost supraîncărcat. Pentru asta trebuie să răspundă anume compania, și nu șoferul....Din experiență, companiile nu vor ulterior să plătească dacă sunt multe încălcări, pentru că vorbim despre sume mari și nu ar fi în avantajul lor”, a mai spus aceasta.

Soția a apelat la ajutorul unui avocat, iar anchetatorii continuă să investigheze cazul dat.

TV8.md amintește că, tragicul accident a avut loc pe 27 decembrie pe șoseaua Balcani. În urma impactului un bărbat în vârstă de 47 de ani a murit după ce mașina în care se afla a fost lovită de către un TIR încărcat cu porumb. 

Din nefericire, șoferul mașinii a decedat la fața locului, iar soția acestuia și șoferul camionului au fost transportați de urgență la spital. 

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram