social

/VIDEO/ La muncă și în noaptea dintre ani! Sărbătorile, zile obișnuite pentru medici, polițiști și pompieri

31 decembrie 2021, ora 21:23
Distribuie:

În timp ce majoritatea va petrece anul, alături de familie, alții vor fi la muncă. Pentru medici, polițiști sau pompieri, sărbătorile devin o zi obișnuită atunci când sunt de gardă. Din experiența lor, noaptea din ani este mai agitată, pentru că au mai mult de lucru decât de obicei. 

Va întâlni noaptea dintre ani, la spital, și doamna Irina, care lucrează la „Sfânta Treime”. Femeia spune că acesta va fi al patrulea an la rând când muncește de Revelion:

„Păi, cam de patru ani îmi cade colacul dat. Bine, este o zi ca toate zilele, suntem la datorie, indiferent este sărbătoare sau este o zi obișnuită. Bine astăzi, dacă deja analizând cei patru ani care au fost până acum, situațiile sunt mai dificile, pacienții sunt aduși mulți mai grei, îndeosebi având în vedere și situația pandemică din zilele de astăzi”.

De gardă va fi și Inga Paladi. În cei 20 de ani de experiență, s-a convins că munca în seara de Revelion este mai grea, pentru că numărul pacienților crește:

„Eu deja activezi mai mult de vreo 20 de ani, vreo cinci șase ori am făcut. Anul trecut tot am fost în tura de Anul Nou. Foarte multă lume noi am avut, acum nu știu ce va fi, vom vedea”.

Nimeni nu își alege turele de noapte, spun angajații medicali care la noapte vor fi printre pacienți, în loc să întâmpine noul an, alături de familie. 

„Noi turele nu le alegen, adică suntem la meserie, ne îndeplinim datoria față de populație, asta este situația. Vom sărbători deja mâine, după tură”, spune medicul Iurie Ene.

„Regimul este absolut obișnuit, ca în fiecare zi. Lucrează medici de de gardă, asistenți, tot personalul absolut, ca în orișicare zi”, recunoaște Andrei Perciun, șeful departamentului Primire Urgență de la Spitalul „Sfânta Treime”.

La datorie vor fi și peste 2 mii de polițiști - dublu decât într-o zi obișnuită.

„Cât privește numărul efectivului Inspectoratului Național de Securitate Publică care va asigura monitorizarea circulației rutiere, acesta practic a fost dublat și ajunge la 500-600 de angajați. Angajați ai poliției la vor fi foarte mulți angajați, aproximativ 1500-2000 de angajați. Dar iarăși, ceilalți colegi de-ai noștri sunt în rezervă și vor fi gata să intervină ori de câte ori va fi necesar sau la schimbarea situației operative”, dă asigurări Pavel Apostol, șef de secție INSP.

Sunt gata să preia apelurile de urgență 20 de operatori ai serviciului 112, care diseară sunt de gardă. Și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a mobilizat 450 de angajați cu 150 unități de tehnică, care sunt gata să intervină în situații de risc în noaptea dintre ani.   




 

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram