social

/VIDEO/ Percheziții la șefia unei companii de turism. Pentru o deplasare din spaţiul Schengen, călătorii achitau până la 1000 de euro

Foto simbol
11 ianuarie 2022, ora 15:42
Distribuie:

Polițiștii în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate au documentat șefii unei companii de turism din Chișinău și au descoperit că pe parcursul anului 2021, în scop de profit, aceștia au falsificat certificate medicale privind testarea la virusul COVID-19.

Certificatele erau eliberate de un laborator medical privat din Capitală pentru clienții companiei de turism care plecau peste hotarele țării la odihnă și la muncă prin intermediul respectivei companii.

Pentru a fi acumulate probe, pe 10 decembrie 2021, polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul și sediul oficiului figuranților. În rezultatul perchezițiilor au fost depistate și ridicate tehnică de calcul în care se aflau mostre în format electronic ale certificatelor medicale false, certificate medicale deja imprimate fiind eliberate de laboratorul medical privat, înscrisuri de ciornă cu datele de identitate ale persoanelor cărora deja le-au fost perfectate certificatele medicale false și au plecat în Polonia și Germania.

Au mai fost descoperite peste 200 de anchete ale altor persoane care au plecat peste hotare și care urmau să plece la câștig pe teritoriul țărilor spațiului Schengen, imprimante și telefoane mobile folosite în scop infracțional.

În urma investigațiilor, a fost stabilită încă o companie nerezidentă, fondată de aceiași factori de decizie, care elibera formal invitații la muncă și contracte individuale de muncă peste hotarele țării, astfel încât să fie permisă intrarea, șederea și tranzitarea persoanelor pe teritoriul țărilor Schengenîn urma impunerii restricțiilor epidemiologice la traversarea hotarelor.

Persoanele cărora li se organiza deplasarea la câștig în țările din spațiul Schengen, urmau să achite pentru serviciile oferite sume de bani de la 500 la 1000 de euro.

Investigațiile continuă în vederea stabilirii implicării tuturor figuranților la comiterea infracțiunii. Dacă persoanele vor fi găsite vinovate, acestea riscă amendă în mărime de la 27 500 lei până la 47 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 5 ani.

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram